Artroscopia de umăr este o intervenție chirurgicală minim invazivă prin care leziunile din interiorul umărului sunt vizualizate și tratate în același timp, cu ajutorul unei camere video și al unor instrumente introduse prin incizii de câțiva milimetri. Este, în prezent, standardul modern de tratament chirurgical pentru majoritatea afecțiunilor umărului — de la rupturile coafei rotatorilor și instabilitatea recidivantă, până la umărul înghețat sau calcificările tendinoase.
Ce este artroscopia de umăr?
Artroscopia de umăr este una dintre cele mai frecvent efectuate intervenții chirurgicale ale umărului. Termenul vine din greacă — arthron (articulație) și skopein (a privi) — și înseamnă literal „a privi în interiorul articulației”.
Este o intervenție minim invazivă, ceea ce înseamnă că se realizează prin incizii foarte mici la nivelul pielii, fără a traumatiza țesuturile sau mușchii din jur. Artroscopia are un rol dublu: permite vizualizarea directă și foarte precisă a structurilor din interiorul umărului, datorită amplificării imaginii de către cameră, și, în același timp, tratarea leziunilor identificate.
Prin aceste mici incizii, chirurgul introduce o cameră video de dimensiuni reduse și instrumente speciale, adaptate anatomiei umărului. Camera este cât un pix, iar optica funcționează asemenea unui periscop — „vede după colț” —, ceea ce permite explorarea zonelor de sub și de deasupra tendoanelor fără o incizie mare. Imaginile sunt transmise direct pe un ecran în sala de operații, oferind o vedere mult mărită și detaliată a articulației.
În majoritatea cazurilor, artroscopia de umăr este o intervenție de scurtă durată din punctul de vedere al spitalizării: pacientul poate pleca acasă în aceeași zi sau a doua zi, dacă nu există afecțiuni asociate care să impună altceva.
Artroscopie diagnostică și artroscopie terapeutică
O confuzie frecventă este între artroscopia „de diagnostic” și cea „de tratament”. În realitate, cele două se suprapun aproape întotdeauna.
Artroscopia pur diagnostică — efectuată doar pentru a se vedea ce se întâmplă în articulație — a devenit rară, pentru că ecografia musculo-scheletală și RMN-ul răspund astăzi la majoritatea întrebărilor înainte de operație. Explorarea artroscopică rămâne însă cea mai precisă metodă de evaluare a interiorului umărului și scoate frecvent la iveală leziuni asociate pe care imagistica le subestimează: deșirări ale labrumului, instabilitate a tendonului cap lung al bicepsului, leziuni cartilaginoase incipiente.
De aceea, planul chirurgical se stabilește înainte de intervenție, dar poate fi ajustat intraoperator, în funcție de ceea ce se descoperă. Este important ca posibilele variante să fie discutate cu chirurgul la consultația preoperatorie, pentru a înțelege în ce situații ar putea fi necesară fiecare dintre ele și pentru a vă exprima acordul în cunoștință de cauză.
De ce umărul se pretează la chirurgia artroscopică
Umărul este cea mai mobilă articulație a corpului, iar această libertate de mișcare vine dintr-un compromis anatomic: capul humeral, mare și rotund, se sprijină pe glenă — o cavitate mică și puțin adâncă a omoplatului. Comparația clasică este cea cu o minge de golf așezată pe un tee.
Stabilitatea nu vine, așadar, din formă, ci din structurile din jur: labrumul, inelul fibrocartilaginos care adâncește glena, capsula articulară și ligamentele gleno-humerale, plus coafa rotatorilor — cele patru tendoane (supraspinos, infraspinos, subscapular și rotund mic) care acoperă capul humeral ca un manșon și îl mențin centrat în timpul mișcării. Deasupra lor se află spațiul subacromial, cu bursa care permite alunecarea tendoanelor sub acromion.
Aceste structuri delimitează spații care pot fi destinse cu lichid și explorate cu artroscopul. Exact acest lucru face umărul deosebit de potrivit pentru chirurgia minim invazivă: aproape toată patologia lui se află în zone accesibile camerei, fără a fi nevoie să se secționeze mușchiul deltoid pentru a ajunge acolo.
Ce afecțiuni se tratează prin artroscopie de umăr
Sub umbrela „durerii de umăr” se ascund afecțiuni foarte diferite, fiecare cu mecanism și tratament propriu. Artroscopia nu este un tratament în sine, ci calea de acces prin care se rezolvă fiecare dintre ele. Iată principalele situații în care intervine.
Rupturile coafei rotatorilor
Ruptura coafei rotatorilor cea mai frecventă indicație. Tendoanele coafei se pot rupe traumatic sau prin uzură progresivă, iar semnul care le diferențiază de o simplă inflamație este slăbiciunea la ridicarea brațului. Artroscopic, tendonul rupt este reatașat pe os — practic „capsat” pe zona lui de inserție — cu ajutorul unor ancore biocompatibile prevăzute cu fire de sutură. În rupturile mari sau retractate se recurge la tehnici de reconstrucție, în care coafa postero-superioară este refăcută prin mobilizarea infraspinosului și, uneori, prin folosirea tendonului cap lung al bicepsului ca grefă de colagen.
Leziunea SLAP și patologia tendonului cap lung al bicepsului
Leziunea SLAP este o ruptură a labrumului superior, în zona în care se inserează tendonul cap lung al bicepsului, și dă tipic o durere profundă, greu de localizat. În funcție de vârstă, de tipul leziunii și de nivelul de activitate, artroscopia permite reinserția labrumului, tenotomia sau tenodeza tendonului bicipital.
Instabilitatea umărului și umărul luxat
După o luxație, aparatul capsulo-ligamento-labral se desprinde de pe marginea glenei, iar umărul rămâne instabil. Intervenția Bankart reatașează artroscopic aceste structuri și este indicată mai ales la pacientul tânăr, după o luxație unică, recentă. În instabilitatea umărului recidivantă, reinserția simplă are risc de eșec, motiv pentru care se adaugă tehnici suplimentare: remplissage pentru leziunea Hill-Sachs, stabilizarea dinamică anterioară (DAS) prin augmentare cu tendonul bicepsului sau, când există pierdere osoasă semnificativă la nivelul glenei, intervenția Latarjet artroscopică, prin care procesul coracoid este transferat anterior.
Impingementul subacromial și bursita
Când tendoanele și bursa sunt comprimate repetat în spațiul subacromial, apare durerea la ridicarea brațului. Artroscopic se poate efectua bursectomia — îndepărtarea bursei inflamate, care este și un pas necesar pentru vizualizarea tendoanelor coafei — și, în situații selectate, acromioplastia, prin modelarea acromionului.
Tendinita calcifiantă a coafei rotatorilor
Depozitele de calciu din interiorul tendoanelor pot da crize dureroase intense, tipic nocturne. Când tratamentul conservator nu mai ajută, iar calcificarea migrează și lasă o breșă în tendon, artroscopia permite evacuarea depozitului și, în același timp, repararea tendonului — scopul real al intervenției fiind restabilirea integrității acestuia. Intervenția pentru tendinita calcifiantă a coafei rotatorilor se asociază de regulă cu o bursectomie subacromială și subdeltoidiană, pentru a reduce inflamația postoperatorie.
Capsulita retractilă (umărul înghețat)
În umărul înghețat, capsula articulară se îngroașă și se retractă, iar mobilitatea se pierde sever, inclusiv pasiv. Artroliza artroscopică presupune eliberarea capsulei pe 360 de grade, urmată de recrearea volumului articular prin manipulare controlată. Specific pentru această intervenție, recuperarea începe imediat după operație, tocmai pentru a preveni reînghețarea.
Disjuncția acromio-claviculară
La ruperea ligamentelor care leagă clavicula de omoplat, umărul capătă aspectul „căzut”. În disjuncția acromio-claviculară recentă, stabilizarea acromio-claviculară se poate face artroscopic, cu un sistem de fixare coraco-claviculară care repoziționează clavicula. În formele cronice, ligamentele nu se mai vindecă singure și devine necesară reconstrucția ligamentară cu grefă.
Chistul paralabral și compresia nervului suprascapular
Chistul paralabral apare întotdeauna secundar unei leziuni a labrumului: printr-o breșă, lichidul sinovial este împins în afara articulației și se acumulează. Când chistul comprimă nervul suprascapular, apar slăbiciunea la rotația externă și atrofia musculaturii omoplatului. Artroscopic, chistul se evacuează și breșa labrală se sigilează, asociat cu neuroliza nervului suprascapular Forța revine de regulă rapid, în timp ce relieful muscular se reface pe parcursul mai multor luni.
Artroza incipientă și artroza adultului tânăr
La pacientul tânăr cu uzură cartilaginoasă incipientă, artroscopia nu oprește evoluția artrozei, dar poate elibera contractura articulară, stabiliza leziunile de cartilaj și îndepărta blocajele mecanice — cu efect asupra durerii și a mobilității și cu prelungirea supraviețuirii articulației native. Când degradarea este avansată, soluția devine proteza de umăr.
Când este necesară artroscopia de umăr și când nu este
Regula generală este că intervenția chirurgicală intră în discuție atunci când tratamentul conservator corect condus — medicație antiinflamatoare, fizioterapie, kinetoterapie adaptată patologiei, uneori infiltrații — nu a dat rezultat după un interval rezonabil. Există și situații în care operația se ia în calcul de la început: rupturile tendinoase traumatice la pacienți activi, instabilitatea recidivantă documentată, chistul paralabral care comprimă nervul suprascapular sau leziunile acute ale articulației acromio-claviculare.
Când nu este artroscopia soluția?
Un exemplu care merită punctat este acromioplastia. În trecut, intervenția se efectua foarte des, aproape pentru orice durere de umăr, pornind de la ideea că un acromion curb produce prin el însuși impingement. Studii randomizate recente, controlate inclusiv cu chirurgie placebo, nu au arătat un beneficiu al decompresiei subacromiale izolate față de o simplă artroscopie diagnostică la pacienții cu durere subacromială fără leziune structurală. Astăzi, indicația se pune restrictiv — practic, atunci când sunt prezenți osteofiți subacromiali, care provin de obicei din artroza acromio-claviculară.
În aceeași categorie intră durerea fără substrat structural identificabil, capsulita aflată în faza acută, inflamatorie, în care forțarea agravează tabloul, și situația pacientului care nu poate urma programul de recuperare. Pentru că la umăr, o operație fără recuperare nu produce rezultatul așteptat.
Cum se pune diagnosticul?
Decizia chirurgicală nu se ia pe baza unei imagini, ci pe corelația dintre tabloul clinic și investigații. Evaluarea începe cu anamneza și examenul clinic al umărului: se măsoară amplitudinea mișcărilor active și pasive, se testează izolat forța pe fiecare tendon al coafei rotatorilor și se efectuează testele specifice de conflict subacromial și de instabilitate.
Compararea mobilității active cu cea pasivă este adesea decisivă. Dacă și mișcarea pasivă este limitată, suspiciunea se îndreaptă spre capsulita retractilă; dacă mișcarea pasivă rămâne amplă, dar brațul nu poate fi ridicat activ, se caută o ruptură a coafei rotatorilor.
Investigațiile imagistice completează tabloul:
- Ecografia musculo-scheletală — permite evaluarea dinamică, în timp real, a tendoanelor, burselor și depozitelor de calciu și poate fi efectuată direct la consultație.
- Radiografia de umăr — utilă pentru calcificări, osteofiți, forma acromionului, semnele de artroză și pierderea osoasă glenoidiană.
- RMN-ul — oferă cele mai multe detalii despre rupturile de coafă, leziunile labrale, capsulită și leziunile asociate.
Abia pe baza acestor date se stabilește dacă este necesară o intervenție și, mai ales, care intervenție.
Pregătirea pentru intervenție
Pregătirea începe la consultația preoperatorie. Chirurgul are nevoie de dosarul medical complet — investigațiile efectuate până atunci, tratamentele urmate și rezultatul lor. Este esențial să menționezi toate medicamentele pe care le iei, în special anticoagulantele și antiagregantele, precum și orice alergie la medicamente sau la alte substanțe.
În funcție de vârstă și de afecțiunile asociate, se pot cere analize de sânge și investigații suplimentare — electrocardiogramă, ecocardiografie, teste ale funcției pulmonare. Urmează consultul preanestezic, în care medicul anestezist explică tipul de anestezie propus și riscurile acestuia.
În zilele dinaintea intervenției:
- oprește fumatul cât mai devreme posibil — nicotina afectează vascularizația tendonului și îngreunează vindecarea;
- respectă indicația de post alimentar, de regulă 6–8 ore fără mâncare și lichide;
- fă un duș obișnuit, dar evită cremele, uleiurile sau balsamurile pe membrul care urmează a fi operat;
- îndepărtează inelele, brățările și lacul de unghii — monitorizarea anestezică se face cu senzori aplicați pe degete;
- asigură-ți transportul pentru externare, pentru că nu vei putea conduce.
Cum decurge operația, pas cu pas
Intervenția se efectuează, de obicei, sub anestezie generală sau anestezie loco-regională, astfel încât pacientul să nu simtă durere în timpul operației. Pacientul este așezat pe masa de operație într-o poziție semișezândă, numită „beach-chair”, care permite un acces optim și sigur la articulația umărului.
În timpul operației, chirurgul lucrează ghidat permanent de imaginea oferită de camera artroscopică, ceea ce permite gesturi precise și controlate.
Instrumentele utilizate sunt fine și special concepute pentru chirurgia artroscopică. Firele sau benzile de sutură sunt fixate în os cu ajutorul unor ancore moderne, realizate din materiale biocompatibile, bine tolerate de organism, din material plastic biocompatibil PEEK (polietereterketonă) sau chiar așa numitele ancore all-suture fără material plastic, în cazurile selectate.
Cât durează intervenția
Durata intervenției este, în general, între 60 și 120 de minute, în funcție de tipul leziunilor tratate. Este important de știut că durata totală petrecută în blocul operator poate fi mai mare, deoarece include pregătirea preoperatorie, anestezia și poziționarea.
Artroscopie sau chirurgie deschisă: ce se schimbă pentru pacient?
Comparativ cu chirurgia clasică deschisă, artroscopia oferă avantaje concrete:
- incizii foarte mici, cu aspect estetic bun;
- durere postoperatorie redusă;
- traumatism minim al țesuturilor din jur, fără secționarea deltoidului;
- risc mult mai mic de infecție;
- spitalizare scurtă;
- recuperare mai rapidă.
Riscuri și complicații posibile
Majoritatea pacienților nu dezvoltă complicații după o artroscopie de umăr, iar cele care apar sunt de regulă minore și tratabile, potrivit American Academy of Orthopaedic Surgeons. Asta nu înseamnă însă că riscurile pot fi ignorate.
Complicațiile posibile includ:
- infecția, favorizată de diabet, fumat sau imunosupresie;
- sângerarea sau hematomul la nivelul umărului;
- leziuni ale vaselor de sânge sau ale nervilor din vecinătate;
- tromboza venoasă, rară la membrul superior, dar posibilă;
- rigiditatea postoperatorie, mai ales dacă recuperarea întârzie sau este incorect condusă;
- durerea reziduală, care poate persista săptămâni sau luni;
- re-ruptura tendonului reparat, riscul principal după reinserția coafei rotatorilor.
Câțiva factori cresc probabilitatea unui rezultat mai slab: fumatul, diabetul dezechilibrat, vârsta înaintată, dimensiunea și vechimea rupturii, calitatea tendonului și gradul de atrofie musculară. O parte dintre ei pot fi influențați înainte de operație — oprirea fumatului și controlul glicemiei sunt cele mai la îndemână.
Sună medicul dacă apar febră, roșeață care se extinde în jurul inciziilor, secreție la nivelul plăgii, durere care crește în intensitate în loc să scadă, umflarea bruscă a brațului sau amorțeală persistentă dincolo de intervalul explicat la externare.
Toate aceste aspecte sunt discutate în detaliu de chirurg și de medicul anestezist înainte de intervenție, iar consimțământul informat le acoperă explicit.
Primele zile după operație
Pentru majoritatea intervențiilor, externarea are loc în aceeași zi sau a doua zi, iar pacientul pleacă acasă purtând orteza. Primele ore sunt marcate de efectul blocului nervos: brațul poate rămâne amorțit, iar durerea apare pe măsură ce anestezia locală se resoarbe. De aceea medicația antalgică se începe înainte ca durerea să se instaleze, nu după.
Este normal ca umărul să fie ușor tumefiat și ca oboseala să persiste câteva zile. Pansamentul se menține conform indicației chirurgului, de regulă în primele zile; inciziile fiind foarte mici, se închid cu fire de sutură sau cu benzi adezive.
Somnul este partea cea mai inconfortabilă a primelor săptămâni. Poziția semișezândă — într-un fotoliu sau sprijinit pe perne — este de regulă mai suportabilă decât culcatul complet, iar dormitul pe umărul operat se reia doar la indicația medicului.
Recuperarea după artroscopia de umăr, etapă cu etapă
Artroscopia este primul pas; recuperarea decide rezultatul final. Oricât de bine ar fi realizată intervenția chirurgicală, fără un program corect de kinetoterapie umărul nu își poate recăpăta complet mobilitatea, forța și stabilitatea. Programul se stabilește în funcție de intervenția efectuată, de calitatea țesuturilor și de obiectivele pacientului, și este coordonat de medicul de recuperare împreună cu kinetoterapeutul, în legătură directă cu chirurgul.
Etapa I: protecție și mobilizare pasivă (0–6 săptămâni)
Obiectivul este protejarea reparației. Umărul se mobilizează doar pasiv, fără contracția mușchilor: flexie pasivă, rotație externă și internă ușoară în limitele indicate, abducție pasivă până la aproximativ 90 de grade, exerciții de pendulare, plus mișcări libere ale degetelor, pumnului și cotului. Se lucrează și pe poziția omoplatului, care nu a fost operat.
Etapa II: reluarea mișcărilor active (6–12 săptămâni)
După aproximativ șase săptămâni și la indicația chirurgului, se renunță progresiv la orteză și se introduc mișcările activ-asistate, apoi cele complet active. Obiectivul este recâștigarea mobilității pasive complete și activarea controlată a musculaturii umărului. Mișcările rămân lente, ghidate și fără durere — țesuturile sunt încă în proces de vindecare, iar forțarea este contraindicată.
Etapa III: forță și stabilitate (3–4 luni)
Începând cu luna a treia se introduc exercițiile de întărire musculară, cu benzi elastice și greutăți mici, și se lucrează intens pe stabilitatea umărului și pe coordonarea scapulo-humerală. Este etapa care previne recidivele și în care revine încrederea în braț.
Etapa IV: revenirea la activități și la sport (după 4 luni)
Se intensifică exercițiile de forță, se introduc mișcări funcționale complexe și antrenament proprioceptiv, iar revenirea la sport se pregătește progresiv, cu un program specific disciplinei practicate. Revenirea la sporturile de contact sau de aruncare se face doar cu acordul chirurgului.
Programul complet, pe faze și obiective, este descris în ghidul de kinetoterapie și recuperare medicală după artroscopie de umăr.
Rezultate și prognostic: la ce te poți aștepta realist
Pentru majoritatea pacienților, artroscopia de umăr aduce reducerea semnificativă a durerii și recâștigarea funcției. Rezultatul nu este însă identic pentru toată lumea, iar diferențele nu țin de noroc, ci de factori identificabili.
Contează tipul și mărimea leziunii — o ruptură mică, recentă, are un potențial de vindecare mai bun decât una masivă și retractată. Contează calitatea tendonului și gradul de atrofie sau de infiltrare grăsoasă a mușchiului. Contează vârsta, fumatul, diabetul și, poate cel mai mult dintre toate, aderența la programul de recuperare.
„Succesul” înseamnă, în practică, durere controlată, mobilitate funcțională și revenirea la activitățile care contează pentru tine — nu neapărat un umăr identic cu cel dinaintea afecțiunii. La unii pacienți rămâne o limitare ușoară a amplitudinii sau un disconfort la efort intens.
Există și posibilitatea unui rezultat parțial. Recidiva rupturii tendonului reparat, rigiditatea persistentă care nu răspunde la kinetoterapie sau recidiva instabilității pot impune o reintervenție. Sunt situații mai puțin frecvente, dar reale, iar discutarea lor înainte de operație face parte dintr-o decizie informată.
Cât costă o artroscopie de umăr și de ce variază prețul
Este una dintre primele întrebări pe care le pun pacienții și una dintre cele la care nu se poate răspunde cu o cifră unică, pentru că „artroscopia de umăr” nu este o singură intervenție, ci o familie de proceduri cu complexități foarte diferite.
Costul este influențat de:
- tipul intervenției — o bursectomie și o reconstrucție a coafei rotatorilor nu sunt comparabile;
- numărul de leziuni tratate în același timp operator;
- numărul și tipul de ancore și de materiale de sutură folosite;
- tipul de anestezie și durata intervenției;
- regimul de internare;
- programul de recuperare asociat.
Din acest motiv, estimarea se face în cadrul consultației, după stabilirea diagnosticului și a strategiei chirurgicale — abia atunci se știe exact ce trebuie făcut. O parte dintre intervenții pot fi decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate, în funcție de unitatea medicală și de condițiile în vigoare, aspect care se clarifică tot la consultație.
De ce contează experiența chirurgului în artroscopia de umăr
Artroscopia de umăr este o chirurgie tehnic exigentă. Diferența dintre un rezultat bun și unul mediocru se joacă adesea în detalii care nu se văd în protocolul operator.
Un chirurg cu volum mare pe această patologie recunoaște leziunile asociate — o instabilitate a tendonului cap lung al bicepsului, o deșirare posterioară a coafei, un labrum lezat — și le poate rezolva în același timp operator, în loc să lase pacientul cu o problemă nerezolvată. Tot experiența dictează alegerea corectă între tehnici: când este suficientă o reinserție Bankart și când e nevoie de augmentare, când o calcificare se evacuează simplu și când tendonul trebuie și reparat, când acromioplastia este justificată și când nu.
Institutul Umărului este o clinică dedicată exclusiv patologiei umărului, cu protocoale terapeutice aliniate practicii din Germania și Franța, unde s-a format fondatorul ei. Supraspecializarea nu garantează un rezultat, dar reduce probabilitatea ca o leziune să fie ratată sau ca o tehnică să fie aplicată în afara indicației.
Când să consulți un medic specializat în patologia umărului
Nu orice durere de umăr are nevoie de chirurg. Există însă semnale care merită o evaluare de specialitate:
- durere care nu cedează după câteva săptămâni de tratament conservator corect condus;
- durere nocturnă persistentă, care îți afectează somnul;
- slăbiciune sau scăderea forței la ridicarea brațului;
- blocaj sau limitare severă a mișcării, în special a rotației externe;
- durere apărută după un traumatism;
- senzația repetată că umărul „scapă” sau se dislocă.
O evaluare completă — examen clinic, ecografie musculo-scheletală și, la nevoie, RMN — stabilește exact ce structură este afectată și dacă intervenția chirurgicală este cu adevărat necesară. Poți programa un consult de specialitate la Institutul Umărului pentru o evaluare completă a umărului.
Întrebări frecvente despre artroscopia de umăr
Artroscopia de umăr este o operație majoră?
Artroscopia de umăr este o intervenție minim invazivă, cu incizii mici și traumatism tisular redus, dar rămâne o operație adevărată, efectuată sub anestezie și urmată de o perioadă de recuperare care se măsoară în luni. Dimensiunea inciziilor nu reflectă amploarea reparației din interiorul umărului.
Cât durează o artroscopie de umăr?
Intervenția durează, în general, între 60 și 120 de minute, în funcție de complexitatea leziunilor tratate. Timpul total petrecut în blocul operator este mai mare, pentru că include pregătirea preoperatorie, anestezia și poziționarea pacientului pe masa de operație.
Cât durează recuperarea după artroscopia de umăr?
Recuperarea completă se măsoară în luni, nu în săptămâni. Primele șase săptămâni sunt dedicate protecției și mobilizării pasive, între 6 și 12 săptămâni se reiau mișcările active, iar forța se lucrează începând cu luna a treia. Revenirea la sport se face de regulă după 5–6 luni.
Cât de dureroasă este artroscopia de umăr?
În timpul intervenției nu există durere. După operație, blocul nervos menține confortul câteva ore, iar durerea apare pe măsură ce acesta se resoarbe. Se controlează cu medicație antalgică și este de regulă mai redusă decât după chirurgia deschisă, dar poate perturba somnul în primele săptămâni.
Ce nu ai voie să faci după o artroscopie de umăr?
În primele șase săptămâni sunt de regulă interzise mișcările active ale umărului, ridicarea de greutăți, împinsul și sprijinul pe brațul operat. Nu se conduce cât timp purtați orteza. Restricțiile exacte depind de intervenția efectuată și le stabilește chirurgul.
Ce fel de anestezie se folosește la artroscopia de umăr?
Se folosește de obicei anestezie generală sau loco-regională, frecvent completată cu un bloc nervos care prelungește confortul în primele ore după intervenție. Tipul de anestezie se stabilește la consultul preanestezic, în funcție de intervenție și de starea generală de sănătate.
Cât timp trebuie purtată orteza după artroscopia de umăr?
De regulă între 2 și 6 săptămâni, în funcție de tipul intervenției. Orteza protejează reparația, dar nu imobilizează complet brațul: mișcările degetelor, pumnului și cotului sunt permise, iar mobilizarea pasivă a umărului începe devreme, la indicația medicului.
Cum dorm după o artroscopie de umăr?
Cei mai mulți pacienți dorm mai bine în poziție semișezândă, sprijiniți pe perne sau într-un fotoliu, în primele săptămâni după operație. Orteza se poartă și noaptea, conform indicației. Dormitul pe umărul operat se reia doar când medicul îl permite.
Rămân cicatrici după artroscopia de umăr?
Inciziile au aproximativ cinci milimetri și lasă cicatrici mici, discrete, care se estompează în timp. Este unul dintre avantajele estetice ale chirurgiei artroscopice față de abordul deschis, care necesită incizii mult mai mari care afectează mușchiul deltoid pentru a ajunge la aceleași structuri.
Poate fi necesară o a doua operație la umăr?
Da, în situații mai puțin frecvente: recidiva rupturii tendonului reparat, rigiditatea persistentă care nu răspunde la kinetoterapie sau recidiva instabilității. Riscul depinde de dimensiunea leziunii inițiale, de calitatea tendonului și de respectarea programului de recuperare.
