Bursectomia subacromială și subdeltoidiană este intervenția artroscopică prin care se îndepărtează țesutul bursal inflamat din spațiul de alunecare aflat între coafa rotatorilor și acromion. Contrar a ceea ce sugerează numele, ea nu înseamnă scoaterea întregii burse: se rezecă porțiunea îngroșată și fibrozată, iar restul se prezervă, pentru că bursa are un rol real în hrănirea și vindecarea tendoanelor.
Bursectomia subacromială și subdeltoidiană este o intervenție rezervată situațiilor în care durerea persistă în ciuda unui tratament conservator condus corect. Mai jos: când este cu adevărat indicată și când nu, cum se pune diagnosticul, cum decurge operația, ce spun studiile despre eficiența ei, ce riscuri are și cum arată recuperarea.
Ce este bursectomia subacromială și subdeltoidiană?
Bursele sunt mici „săculeți” umpluți cu lichid, situați între tendoanele coafei rotatorilor și structurile osoase, cu rolul de a reduce frecarea și de a permite alunecarea armonioasă a tendoanelor. Bursa subacromială și cea subdeltoidiană comunică frecvent între ele și funcționează, practic, ca un singur plan de alunecare — de aici denumirea comună a intervenției. Spațiul subacromial în care se află are o înălțime de aproximativ 1–1,5 cm.
Bursa nu este însă doar un tampon mecanic: prin ea, tendoanele coafei rotatorilor primesc nutrienți — motiv pentru care felul în care se intervine asupra ei contează mult mai mult decât pare.
Când bursa se inflamează și se îngroașă, apar durerea, blocajul funcțional și senzația de conflict la ridicarea brațului. Această inflamație se numește bursită subacromială și subdeltoidiană și, în marea majoritate a cazurilor, răspunde la tratament conservator. Bursectomia intră în discuție doar când nu răspunde.
Bursectomie, acromioplastie sau decompresie subacromială: care e diferența
Cei trei termeni sunt folosiți frecvent ca sinonime, inclusiv în materialele medicale, deși descriu lucruri diferite.
Decompresia subacromială este termenul-umbrelă pentru intervenția care eliberează spațiul de sub acromion. În interiorul ei se pot face trei gesturi distincte:
- bursectomia — rezecția porțiunii inflamate a bursei, adică a țesutului moale;
- acromioplastia — remodelarea feței inferioare a acromionului și îndepărtarea osteofitelor, adică un gest asupra osului;
- secțiunea ligamentului coraco-acromial, când acesta este îngroșat și contribuie la conflict.
Academia Americană de Chirurgi Ortopezi (AAOS) delimitează explicit bursectomia de acromioplastie, ca proceduri separate efectuate în cadrul aceleiași operații. Distincția are consecințe practice: bursectomia se practică în majoritatea intervențiilor, pentru că îmbunătățește substanțial vizualizarea coafei rotatorilor, în timp ce acromioplastia se justifică doar când există osteofiți documentați.
De ce doare, de fapt, o bursă inflamată
Explicația uzuală — „frecarea” tendoanelor de acromion — este incompletă. Bursa nu este un țesut mut din punct de vedere nervos: studiile histologice au identificat în ea terminații nervoase libere, corpusculi Ruffini și corpusculi Pacini, iar fibrele Aδ și C sunt imunoreactive la substanța P și la CGRP, doi dintre principalii mediatori ai durerii. Densitatea maximă a acestor receptori se află exact pe fața dinspre arcul coraco-acromial, zona supusă conflictului.
De aici decurge o observație clinică surprinzătoare: cantitatea de substanță P din bursă este semnificativ mai mare la pacienții cu coafa rotatorilor neperforată și durere intensă decât la cei cu ruptură completă de tendon. O leziune mare poate durea mai puțin decât o bursită — durerea nu măsoară gravitatea leziunii, ci intensitatea reacției inflamatorii.
A doua piesă din explicație este presiunea. Măsurătorile efectuate direct în bursa subacromială arată o creștere de la aproximativ 8 mmHg în repaus la 32 mmHg cu brațul ridicat la 45 de grade și la 56 mmHg în aceeași poziție, cu o greutate de un kilogram în mână. De aici tiparul tipic: durere la ridicarea brațului, într-un arc dureros între 60 și 120 de grade, accentuată la activitățile deasupra capului și noaptea, când pacientul se întoarce pe umărul afectat.
Mecanismul explică și de ce durerea poate fi identică în impingementul subacromial, în tendinita de coafă sau într-o calcificare: bursa este structura care doare, indiferent de ce a inflamat-o.
Cum se pune diagnosticul?
O recomandare de operație are sens doar după un diagnostic precis. „Periartrita scapulo-humerală”, termen încă folosit în România, nu este un diagnostic, ci o etichetă care spune doar că umărul doare — în spatele ei se pot afla o bursită, o tendinită, o ruptură, o capsulită sau o artroză, cu tratamente radical diferite.
Examenul clinic folosește teste denumite: semnul Neer (durere la elevația anterioară forțată, cu omoplatul blocat), testul Hawkins-Kennedy (durere la rotația internă forțată a brațului ridicat la 90 de grade în plan anterior, cu cotul flectat tot la 90), testul Jobe pentru supraspinos, drop-arm test pentru rupturile transfixiante și arcul dureros între 60 și 120 de grade.
Ecografia musculo-scheletală este investigația de primă linie pentru bursă: permite evaluare dinamică, în timp real, și oferă un criteriu obiectiv — grosimea bursei subacromiale este în medie de 0,75 ± 0,23 mm la umerii asimptomatici și de 1,27 ± 0,41 mm în bursită. Radiografia arată osteofitele, calcificările și intervalul acromio-humeral, iar RMN-ul este necesar la suspiciunea de ruptură de coafă.
Frecvent omisă este infiltrația subacromială cu anestezic local, folosită ca test diagnostic: dacă durerea se ameliorează semnificativ imediat după injectare, ipoteza unei origini subacromiale este puternic susținută. Testul nu are valoare absolută — anestezicul poate difuza în articulație sau în tendon — dar rămâne una dintre cele mai utile informații înainte de o decizie chirurgicală.
Diagnosticul diferențial se face cu tendinita coafei rotatorilor și de supraspinos, tendinita calcifiantă, ruptura de coafă, capsulita retractilă, artroza acromioclaviculară și durerea cervicală proiectată. Un reper simplu: în bursită și tendinită mobilitatea pasivă rămâne în general păstrată, în timp ce în capsulita retractilă este limitată atât activ, cât și pasiv.
Când este indicată bursectomia — și când nu este
Bursita de umăr se tratează, în marea majoritate a cazurilor, fără operație. Literatura formulează regula fără echivoc: tratamentul chirurgical este rezervat exclusiv cazurilor refractare.
Pragul rezonabil este de trei până la șase luni de tratament conservator corect condus — kinetoterapie, fizioterapie, terapie manuală, corectarea posturii și, dacă durerea persistă, o infiltrație cu un derivat de cortizon.Dacă după această perioadă durerea nu cedează, cel mai probabil există o cauză mecanică responsabilă de eșec. Uneori însă concluzia corectă nu este operația, ci readaptarea protocolului de recuperare.
Cât despre infiltrații, prudența uzuală — două-trei pe an — rămâne justificată: un studiu nu a găsit diferențe semnificative ale incidenței rupturilor de coafă între pacienții cu mai puțin și cei cu mai mult de trei infiltrații, dar dovezile sunt limitate și există și literatură în sens contrar.
Merită spus clar și ce nu funcționează: unguentele și gelurile nu ajung la o bursă situată sub deltoid și sub acromion, iar antibioticul nu are rol într-o bursită neinfecțioasă. Ce schimbă evoluția este tratamentul activ — kinetoterapie și reeducare posturală.
Selecția pacientului este cheia succesului. Situațiile cu rezultat previzibil mai slab trebuie identificate înainte, nu după:
- impingement secundar unei instabilități — decompresia nu adresează cauza reală și poate agrava simptomele;
- artroză gleno-humerală asociată: într-o serie prospectivă, degenerarea cartilajului glenoidian s-a asociat cu un scor funcțional cu aproximativ 20% mai mic. Al doilea factor identificat a fost durata mai lungă a simptomelor înainte de operație — deci și amânarea nelimitată are un cost;
- interval acromio-humeral sub 7 mm, care indică o leziune avansată de coafă.
De cele mai multe ori, bursectomia nu este izolată, ci face parte dintr-o procedură artroscopică complexă, adaptată patologiei fiecărui pacient:
- reinserția artroscopică a coafei rotatorilor — fără îndepărtarea bursei inflamate, tendonul rupt nu poate fi nici văzut corect, nici reparat;
- evacuarea calcificărilor de la nivelul supraspinosului — bursectomia subtotală asociată reduce inflamația postoperatorie;
- artroliza artroscopică pentru capsulită, unde bursa îngroșată contribuie la redoare;
- decompresia nervului suprascapular, care necesită eliberarea prealabilă a spațiului subacromial.
În toate aceste cazuri bursectomia nu este „operația”, ci condiția tehnică fără de care operația nu se poate face.
Bursita septică: situația care nu se tratează cu răbdare
Există o formă de bursită în care regula celor trei-șase luni nu se aplică: cea infecțioasă. Semnele de alarmă sunt febra, frisonul, roșeața și căldura locală, tumefacția care crește rapid și durerea care se intensifică de la o zi la alta. Evaluarea trebuie făcută de urgență.
Diagnosticul se pune prin puncție bursală cu examen bacteriologic și cultură — fără ea, antibioterapia se administrează în orb. În 80–90% dintre bursitele septice acute agentul cauzal este Staphylococcus aureus. Tratamentul de primă intenție este antibiotic; incizia și drenajul, cu sau fără bursectomie, se rezervă cazurilor severe, celor care nu răspund, celor cronice sau recurente. Bursita septică subacromială este rară și nu trebuie confundată cu artrita septică gleno-humerală, care este o urgență chirurgicală. Netratată, o infecție poate evolua spre sepsis.
Cum decurge intervenția artroscopică
Intervenția se realizează minim invaziv, prin două sau trei portale de aproximativ 5 mm. Artroscopul, o cameră cu diametrul unui pix, este introdus în spațiul subacromial, deasupra tendoanelor coafei rotatorilor și sub acromion. Se utilizează portalele standard ale artroscopiei de umăr, care permit vizualizare excelentă și control precis al instrumentelor, cu traumatism minim asupra structurilor sănătoase. Anestezia este de regulă generală, asociată frecvent cu un bloc nervos interscalenic sub ghidaj ecografic — brațul poate rămâne amorțit câteva ore după operație, ceea ce este efectul blocului, nu un semn de complicație.
Pașii intervenției:
- Accesul în spațiul subacromial și evaluarea — se identifică bursa inflamată, care apare îngroșată, congestivă și uneori fibrozată.
- Rezecția țesutului bursal — cu ajutorul shaverului artroscopic, țesutul inflamator este îndepărtat progresiv și controlat.
- Evaluarea coafei rotatorilor, devenită acum posibilă.
- Gesturile asociate, decise intraoperator: acromioplastia dacă există osteofiți, secțiunea ligamentului coraco-acromial, tratarea unei leziuni de coafă sau a unei calcificări.
Bursectomia are ca scop îndepărtarea țesutului bursal bolnav — cât este necesar pentru a reface alunecarea tendoanelor și a reduce conflictul mecanic cu acromionul — cu prezervarea bursei sănătoase. Intervenția se desfășoară, de regulă, în regim de spitalizare de zi.
Cât din bursă se îndepărtează, de fapt
Termenul corect este bursectomie subtotală, nu totală. Se rezecă țesutul bursal inflamat și fibrozat — cât este necesar pentru a elibera spațiul de alunecare și a expune coafa rotatorilor — iar restul se prezervă. Chiar și AAOS descrie procedura ca fiind parțială: se îndepărtează „porțiunea inflamată a bursei”.
Motivul pentru care nuanța contează a devenit clar abia în ultimii ani. Bursa subacromială este bine vascularizată, cu o densitate vasculară între 1,8% și 3,4%, și este o sursă documentată de celule stem mezenchimale. O sinteză publicată în 2022 formulează direct concluzia: potențialul de celule stem pare a fi cel mai puternic motiv pentru a prezerva bursa, pentru că poate funcționa ca rezervor de celule care promovează vindecarea tendoanelor.
Un studiu publicat în 2025 în EFORT Open Reviews concluzionează că retenția parțială sau completă a bursei dă rezultate clinice mai bune decât rezecția ei completă, iar un studiu randomizat citat în cadrul lucrării a arătat că sinovectomia limitată a dus la rotație externă mai bună și îngroșare bursală mai redusă la 6 și 12 luni. Aceiași autori precizează însă că dovezile rămân insuficiente pentru o concluzie definitivă și provin în majoritate din modele experimentale.
Contrapunctul e la fel de real: bursa inflamată exprimă niveluri ridicate de citokine proinflamatorii, metaloproteinaze și ciclooxigenaze — un argument pentru rezecția țesutului bolnav. Dezbaterea, formulată în literatură ca „bursa: prieten sau dușman”, este încă activă.
Poziția pe care o susținem la Institutul Umărului decurge din ambele: se îndepărtează țesutul bursal inflamat și fibrozat, care întreține durerea și blochează alunecarea, și se prezervă bursa sănătoasă, care hrănește tendonul. Nu „curățarea” umărului, ci o rezecție proporțională cu leziunea.
Riscuri și complicații
Bursectomia artroscopică este minim invazivă, dar orice operație are riscuri reale, iar pacientul are dreptul să le cunoască înainte de a semna un consimțământ.
Complicația dominantă nu este infecția, ci redoarea. Umărul înghețat postoperator apare la aproximativ 10% dintre pacienții operați pe umăr, potrivit datelor unui centru britanic specializat, și se ameliorează de regulă în luni de zile — dar poate dura peste un an și necesită uneori tratament suplimentar. În seria de bursectomii izolate, incidența a fost de 20%.
Complicațiile serioase sunt rare. Un studiu populațional publicat în BMJ în 2022 a raportat, la 90 de zile după artroscopia de umăr, evenimente adverse serioase la 1,2% dintre pacienți — unul din 81: embolie pulmonară 0,1% (unul din 1.428), pneumonie 0,3%, reintervenție pentru infecție profundă 0,1% (unul din 1.111), mortalitate 5 la 10.000. Rata de reintervenție la un an: 3,8%, adică unul din 26.
Rămâne riscul cel mai puțin discutat: eșecul intervenției. În studii, unul din cinci pacienți nu a fost mulțumit, iar factorul predictiv a fost degenerarea cartilajului — încă un motiv pentru care selecția pacientului contează mai mult decât tehnica. Orice pacient poate și ar trebui să întrebe chirurgul care sunt ratele lui de complicații.
Recuperarea după bursectomie
Recuperarea după o bursectomie izolată este fundamental diferită de cea după o intervenție cu reparație tendinoasă. După o bursectomie fără reparație nu s-a reconstruit nimic care să aibă nevoie de protecție, iar mobilizarea începe practic imediat. Dacă însă s-a asociat o reinserție a coafei rotatorilor, tendonul trebuie să se cicatrizeze pe os: primele trei-șase săptămâni sunt fază de protecție, cu kinetoterapie pasiv-asistată, de la șase săptămâni se trece la activ-asistată, de la trei luni începe reintegrarea funcțională, iar folosirea normală a brațului revine în jurul a șase luni. Cele două protocoale nu se amestecă.
Pentru bursectomia izolată, reperele orientative — de citit ca intervale, nu ca termene fixe — sunt următoarele:
| Reper | Ce se întâmplă |
| Primele ore | Brațul poate fi amorțit din cauza blocului nervos |
| 2–4 zile | Renunțarea la eșarfă, folosită doar pentru confort |
| 5–7 zile | Vindecarea plăgilor; pansamentele pot fi îndepărtate |
| ~1 săptămână | Condusul auto și revenirea la munca sedentară, în funcție de confort |
| Sub 2 săptămâni | Prima ședință de kinetoterapie |
| ~3 săptămâni | Mișcarea sub nivelul umărului devine confortabilă |
| ~6 săptămâni | Reluarea unor activități sportive ușoare |
| ~3 luni | Aproximativ 80% ameliorare; activități repetitive deasupra capului |
| 6–9 luni | Recuperare completă |
| Până la 12 luni | Ameliorarea poate continua |
Pentru dispariția completă a durerii, AAOS indică două până la patru luni, cu mențiunea că poate dura până la un an.
Kinetoterapia nu este opțională — este parte din tratament. Obiectivele se succed într-o ordine care nu trebuie inversată: întâi controlul durerii, apoi mobilitatea, apoi postura și mecanica scapulară, și abia la final forța. Un umăr operat corect, dar nerecuperat, nu ajunge la rezultatul pe care intervenția îl făcea posibil.
Ce obții prin bursectomia artroscopică?
Scopurile bursectomiei sunt reducerea durerii, restabilirea alunecării normale a tendoanelor și îmbunătățirea mobilității. Se presupune că eliminarea inflamației cronice ar putea încetini și degradarea tendoanelor, dar acest lucru nu a fost demonstrat — trialurile pe decompresia subacromială nu au arătat un beneficiu structural, deci prevenirea rupturilor nu poate fi prezentată ca rezultat așteptat.
Când să consultați un medic specializat în patologia umărului?
Merită programată o evaluare de specialitate dacă apare oricare dintre următoarele:
- durere de umăr care nu cedează după câteva săptămâni de tratament;
- durere nocturnă care afectează somnul sau imposibilitatea de a dormi pe partea afectată;
- limitarea ridicării brațului sau slăbiciune la ridicare;
- durere apărută după un traumatism;
- febră, roșeață sau căldură locală — semne care impun evaluare de urgență.
O recomandare de operație merită întotdeauna discutată în detaliu: ce s-a găsit la imagistică, ce s-a încercat conservator și cât timp, ce alternative există și ce se întâmplă dacă nu se intervine. Decizia chirurgicală bună este o decizie împărtășită. Poți programa o consultație pentru o evaluare completă a umărului.
Întrebări frecvente
Crește bursa la loc după bursectomie?
În practica clinică se observă că, după rezecția țesutului bursal bolnav, se reface un strat de alunecare la acel nivel. Observația este raportată de chirurgi, dar nu este documentată printr-un studiu solid, așa că trebuie tratată ca atare — și este unul dintre argumentele pentru rezecția menajantă.
Când se operează o bursită de umăr?
Rar. Bursita de umăr răspunde în marea majoritate a cazurilor la tratament conservator. Operația intră în discuție după trei-șase luni de tratament corect condus — kinetoterapie, corectarea posturii, eventual infiltrație — care nu a dat rezultat, și doar dacă există o cauză mecanică documentată imagistic.
Care este diferența dintre bursectomie și acromioplastie?
Bursectomia se referă la țesutul moale: se îndepărtează porțiunea inflamată a bursei. Acromioplastia se referă la os: se remodelează fața inferioară a acromionului și se îndepărtează osteofitele. Decompresia subacromială este termenul-umbrelă care le include pe amândouă. Bursectomia se practică în majoritatea intervențiilor; acromioplastia doar când există osteofiți documentați.
Cât durează recuperarea după bursectomie?
După o bursectomie izolată, majoritatea pacienților revin la activități ușoare și la munca sedentară în una-două săptămâni, ameliorarea ajunge la aproximativ 80% în jur de trei luni, iar recuperarea completă durează șase până la nouă luni. Dacă intervenția a inclus o reparație a coafei rotatorilor, protocolul este semnificativ mai lung.
Cât de eficientă este bursectomia?
Într-o serie prospectivă pe 93 de pacienți cu durere subacromială cronică, dintre care 73 evaluați la un an, scorul funcțional a crescut de la 40% la 79%, durerea a scăzut de la 58 la 17 pe scara durerii, iar 80% s-au declarat mulțumiți și 86% ar repeta operația. Studiile arată totodată că bursectomia singură dă rezultate echivalente cu bursectomia plus acromioplastie.
Când pot conduce după o bursectomie?
De regulă la aproximativ o săptămână, în funcție de confort și de controlul durerii. Criteriul practic este simplu: poți conduce când poți manevra volanul și schimbătorul fără durere și fără să eziți, inclusiv într-o manevră bruscă. Dacă încă iei analgezice care afectează atenția, condusul se amână.
Când pot să mă întorc la muncă după operație?
Pentru o muncă sedentară, revenirea este posibilă de regulă după aproximativ o săptămână, în funcție de confort. Pentru o muncă fizică sau cu activități repetitive deasupra capului, intervalul este semnificativ mai lung și se stabilește individual, în funcție de evoluție și de ce anume s-a operat.
Cât costă o operație de bursectomie?
Costul nu poate fi comunicat ca o cifră unică, pentru că variază cu complexitatea reală a intervenției. Bursectomia se asociază frecvent cu alte gesturi decise intraoperator — acromioplastie, tratarea unei calcificări, repararea unei leziuni de coafă — iar anestezia și regimul de spitalizare influențează și ele totalul. Estimarea corectă se face după consultație.
Bursita de umăr trece fără operație?
Da, în majoritatea cazurilor. Bursita subacromială răspunde de regulă la tratament conservator: repaus relativ, antiinflamatoare, crioterapie, kinetoterapie și, la nevoie, infiltrație.
