Articulația umărului nu este stabilizată doar de mușchi și tendoane, ci și de un ansamblu de structuri pasive esențiale: ligamentele, capsula articulară și labrumul. Acestea funcționează asemenea unor „centuri de siguranță” care mențin capul humeral centrat în cavitatea glenoidiană, mai ales în pozițiile extreme de mișcare.
Capsula articulară este un înveliș fibros care înconjoară articulația, iar în interiorul ei se află ligamentele glenohumerale – structuri care controlează stabilitatea în diferite poziții ale brațului. Labrumul glenoidian este un inel de fibrocartilaj atașat de marginea glenei, care adâncește cavitatea articulară și contribuie semnificativ la stabilitate.
Atunci când aceste structuri sunt lezate – cel mai frecvent în urma unei luxații sau a unor microtraumatisme repetate – umărul își poate pierde stabilitatea. Practic, articulația devine instabilă, iar capul humeral poate aluneca sau chiar ieși din poziția normală.
Aceste afecțiuni includ diferite tipuri de instabilitate și leziuni specifice, precum leziunile Bankart, Hill-Sachs, Perthes sau HAGL, dar și patologia articulației acromioclaviculare. Fiecare dintre acestea afectează în mod diferit stabilitatea umărului și necesită o evaluare atentă pentru alegerea tratamentului optim.
Citește despre :
- Instabilitatea umărului
- Leziunea Bankart, Perthes și HAGL
- Chist paralabral
- Leziunea Hill-Sachs
- Disjuncția acromio-claviculară
