Acromioplastia este o intervenție artroscopică prin care se remodelează fața inferioară a acromionului, pentru a lărgi spațiul subacromial și a elibera tendoanele coafei rotatorilor din conflictul mecanic. Timp de decenii, acromioplastia s-a efectuat pentru aproape orice durere de umăr. Astăzi, intervenția nu mai este recomandată de rutină în durerea subacromială necomplicată, conform ghidurilor internaționale actuale. În practica Institutului Umărului, intervenția asupra osului este rezervată cazurilor cu modificări osoase reale, cel mai adesea osteofiți subacromiali proveniți dintr-o articulație acromioclaviculară artrozică.
Ce este acromioplastia și ce rezolvă, de fapt
Acromionul este marginea osoasă din partea superioară a omoplatului, poziționată ca un „tavan” deasupra capului humeral. Între acesta și capul humeral se află spațiul subacromial — un culoar îngust prin care trec tendoanele coafei rotatorilor și bursa subacromială, o pungă subțire cu lichid care reduce frecarea în timpul mișcării. Când acest culoar se îngustează, tendoanele sunt comprimate repetat la ridicarea sau la rotirea brațului, se inflamează și apare durerea. În timp, compresia repetată poate duce chiar la rupturi tendinoase.
Acromioplastia se adresează exact acestei probleme mecanice. Prin remodelarea controlată a osului, spațiul subacromial este lărgit, iar conflictul dintre acromion și tendoanele coafei rotatorilor se reduce. Scopul gestului este protejarea tendoanelor, reducerea inflamației și limitarea iritației lor mecanice.
Neregularitățile feței inferioare a acromionului — cel mai adesea sub forma osteofitelor, cunoscute și ca pinteni osoși — sunt una dintre cauzele frecvente ale sindromului de impingement subacromial. O a doua cauză frecventă de durere localizată în partea de sus a umărului este artroza articulației acromioclaviculare, accentuată la mișcările de forță sau la aducerea brațului peste linia corpului.
Acromioplastie, bursectomie sau decompresie subacromială: care e diferența
„Decompresie subacromială” este termenul-umbrelă pentru intervenția care eliberează spațiul subacromial. Sub această umbrelă se pot afla trei intervenții chirurgicale distincte, care nu se execută obligatoriu împreună.
Bursectomia înseamnă îndepărtarea artroscopică a bursei inflamate. Când bursa se inflamează și se îngroașă, ea însăși ocupă spațiu și irită tendoanele. Îndepărtarea ei rezolvă o parte importantă din problemă și, în plus, este pasul care permite vizualizarea corectă a tendoanelor coafei rotatorilor.
Acromioplastia reprezintă remodelarea osoasă propriu-zisă și constă în îndepărtarea osteofitelor de pe fața inferioară a acromionului. Deși bursectomia și acromioplastia pot fi efectuate în cadrul aceleiași operații atunci când situația o cere, cele două nu sunt sinonime.
Rezecția ligamentului coraco-acromial este al treilea procedeu posibil, atunci când acest ligament, îngroșat, contribuie la îngustarea spațiului.
Diferența are consecințe practice. De multe ori bursectomia singură este suficientă pentru a rezolva simptomele, iar rezecția osoasă nu se efectuează automat. Faptul că un pacient a fost operat pentru „decompresie subacromială” nu înseamnă neapărat că i s-a frezat osul.
De ce apare îngustarea spațiului subacromial?
Îngustarea spațiului subacromial se produce prin două mecanisme diferite, iar distincția dintre ele stă la baza întregii logici de tratament.
Mecanismul structural înseamnă că spațiul este îngustat de o modificare anatomică reală: osteofiți la nivelul acromionului, artroză acromioclaviculară cu ciocuri osoase orientate inferior, un ligament coracoacromial îngroșat sau un os acromiale — un acromion la care nucleii de osificare nu au fuzionat complet. În aceste situații există ceva concret care „zgârie” tendonul la fiecare mișcare.
Mecanismul funcțional înseamnă că osul este normal, dar mișcarea nu este. Omoplatul nu mai alunecă corect pe torace, apare o dischinezie scapulară, musculatura este dezechilibrată, iar postura cu umerii rotiți în față reduce dinamic spațiul disponibil. Aici nu există nimic de îndepărtat chirurgical — problema este de control motor, iar soluția este reeducarea mișcării.
Această diferență explică de ce o operație de decompresie osoasă nu rezolvă cauza într-un impingement funcțional: se îndepărtează os acolo unde problema nu era osul.
Conflictul mecanic repetat întreține un cerc vicios. Compresia mecanică produce inflamația bursei, adică o bursită subacromială și subdeltoidiană, iar bursa îngroșată ocupă la rândul ei spațiu. Tendoanele iritate se inflamează și ele — apare o tendinită a coafei rotatorilor sau de supraspinos, tendonul supraspinosului fiind cel mai frecvent afectat, pentru că trece exact prin punctul cel mai îngust al culoarului. Detalii despre mecanismul complet al impingementului subacromial.
Forma acromionului: ce spune și ce nu spune clasificarea Bigliani
Morfologia acromionului a fost mult timp considerată explicația mecanică principală a durerii subacromiale. Clasificarea propusă de Bigliani și colaboratorii în 1986 descrie trei forme, evaluate pe o radiografie specială: tipul I — acromion plat, tipul II — acromion curb, tipul III — acromion în cârlig. Ulterior, Vanarthos și Monu au adăugat un tip IV, convex.
Este important însă ca pacientul să știe ce nu spune această clasificare.
Nu este o măsurătoare fiabilă. Un studiu în care 40 de cazuri au fost evaluate independent de nouă specialiști a găsit o concordanță slabă între examinatori (coeficient kappa 0,32). Toți cei nouă observatori au fost de acord asupra aceluiași tip de acromion doar în 20% din cazuri, fără diferențe semnificative în funcție de experiență.
Nu este o dovadă de cauzalitate. Acromionul în cârlig (tipul III) apare la aproximativ 2% dintre persoanele fără simptome, dar la circa 20% dintre cele cu impingement sau cu ruptură de coafă. Este o asociere reală, nu o relație de tip cauză–efect: prezența unui acromion în cârlig nu prezice, singură, nici apariția durerii, nici ruptura tendonului.
Poate fi consecință, nu cauză. Pintenul osos de pe fața inferioară a acromionului se formează frecvent prin osificare la inserția ligamentului coracoacromial — un fenomen de tracțiune. Cu alte cuvinte, un tendon suferind poate genera pintenul, nu invers.
Imaginea depinde de poziționare. Incidența radiologică folosită se numește „outlet view” sau incidența „Y”. Este sensibilă la unghiul de expunere: mici variații de poziționare pot face ca un acromion să pară de alt tip decât este în realitate.
Concluzia practică este simplă: forma acromionului este un element de context în evaluare, nu un motiv de operație în sine. Ideea că o anumită formă de acromion produce automat impingement și trebuie corectată chirurgical este, astăzi, depășită.
Cum se pune diagnosticul
Diagnosticul nu se pune pe baza durerii, ci pe baza structurii afectate. Evaluarea începe cu anamneza și examenul clinic al umărului.
Semnul cel mai sugestiv este arcul dureros: durerea apare între aproximativ 60 și 120 de grade de ridicare a brațului și se atenuează în afara acestui interval. La acesta se adaugă durerea nocturnă, frecvent pe partea afectată, și dificultatea la activitățile cu brațul deasupra capului.
Examenul clinic include teste specifice de conflict subacromial. Semnul Neer constă în apariția durerii la elevația anterioară forțată a brațului. Testul Hawkins-Kennedy provoacă durere prin rotația internă pasivă a brațului, cu umărul flectat anterior la 90 de grade și cotul tot la 90 de grade. Un instrument diagnostic util este infiltrația subacromială cu anestezic local: dacă durerea se ameliorează semnificativ imediat după injectare, originea subacromială a durerii este confirmată.
Investigațiile imagistice completează tabloul:
- Radiografia de umăr arată osteofitele, morfologia acromionului și modificările articulației acromioclaviculare.
- Ecografia musculo-scheletală permite evaluarea dinamică, în timp real, a tendoanelor și burselor și poate ghida infiltrațiile.
- RMN-ul oferă cele mai multe detalii despre rupturile de coafă, starea tendoanelor și leziunile asociate.
Un pas la fel de important este diagnosticul diferențial. Durerea de umăr cu limitarea mișcării poate veni de la o capsulită retractilă, în care este limitată și mișcarea pasivă, de la o tendinită calcifiantă a coafei rotatorilor, de la o artroză acromioclaviculară sau chiar de la o suferință cervicală proiectată în umăr. Fiecare are alt tratament.
Când este indicată acromioplastia — și când nu este
Timp de decenii, acromioplastia a fost una dintre cele mai frecvente intervenții chirurgicale ale umărului și se efectua pentru aproape orice durere subacromială persistentă. În ultimii ani, indicația s-a restrâns semnificativ, deoarece studiile de înaltă calitate au pus la îndoială beneficiul acromioplastiei efectuate de rutină.
Ce arată dovezile
Două studii clinice randomizate de referință au comparat decompresia subacromială nu cu absența tratamentului, ci cu o artroscopie „placebo” — o intervenție în care pacientul era operat, dar gestul de rezecție osoasă era omis. Acest tip de design este cel mai riguros mod de a testa dacă beneficiul vine din operația propriu-zisă sau din alți factori.
Studiul CSAW, publicat în The Lancet în 2018, a inclus 313 pacienți din 32 de spitale britanice, repartizați în trei grupuri: decompresie subacromială, artroscopie diagnostică placebo și un grup fără tratament, cu o singură reevaluare de specialitate. La 6 și 12 luni, diferența dintre grupul operat și grupul placebo a fost nesemnificativă statistic și, ca sens, ușor în favoarea grupului placebo la primul interval. Autorii au concluzionat că rezultatele pun sub semnul întrebării valoarea operației pentru aceste indicații și că acest lucru trebuie comunicat pacienților în procesul de decizie.
Studiul FIMPACT, publicat în BMJ în același an, a inclus 210 pacienți din Finlanda și a ajuns la aceeași concluzie: la 24 de luni, decompresia subacromială nu a oferit niciun beneficiu față de artroscopia diagnostică. Rezultatul a fost confirmat la urmărirea de 5 ani.
Ghidul în vigoare — Evidence-Based Interventions, elaborat sub egida Academy of Medical Royal Colleges, publicat în 2019 și revizuit în septembrie 2024 — delimitează recomandarea exclusiv la impingementul subacromial „pur”, definit ca durere subacromială fără ruptură de coafă a rotatorilor, fără durere de articulație acromioclaviculară și fără tendinopatie calcifiantă. Același ghid adaugă explicit că, la pacienții cu simptome persistente sau progresive în ciuda unui tratament conservator corect condus, operația poate fi luată în considerare, printr-o decizie luată împreună cu pacientul, după o discuție despre beneficii și riscuri.
Poziția Institutului Umărului este aliniată cu aceste delimitări. Acromioplastia își păstrează rolul atunci când există osteofiți subacromiali documentați — modificări osoase reale, vizibile imagistic și confirmate intraoperator. În practică, acești osteofiți provin cel mai adesea din articulația acromioclaviculară artrozică, situație în care intervenția are o justificare mecanică clară. De asemenea, decompresia rămâne parte firească a intervenției atunci când se tratează în același timp o ruptură a tendoanelor coafei rotatorilor sau o altă leziune asociată.
Ce se face înainte de a discuta operația
Aproximativ 70–80% dintre pacienții cu impingement subacromial se ameliorează fără intervenție chirurgicală. Un prag rezonabil înainte de a pune problema chirurgiei este de 3–6 luni de tratament conservator condus corect, care înseamnă:
- kinetoterapie țintită pe coafa rotatorilor și pe stabilizatorii omoplatului, plus reeducare posturală — nu exerciții generice găsite pe internet;
- fizioterapie cu rol antalgic și antiinflamator;
- infiltrații cu corticosteroizi în spațiul subacromial, atunci când sunt indicate, limitate ca număr pe an, pentru a nu slăbi tendonul;
- medicație antiinflamatoare, la recomandarea medicului, pentru controlul episoadelor dureroase.
Un program complet de kinetoterapie și fizioterapie pentru umărul dureros neoperat, condus de un specialist și adaptat diagnosticului real, este prima linie de tratament în majoritatea cazurilor. Exercițiile pentru impingement au sens doar dacă sunt alese în funcție de mecanismul identificat — structural sau funcțional.
Ce se întâmplă dacă nu faceți operația
Pe de o parte, impingementul netratat poate progresa. Compresia repetată întreține inflamația și poate favoriza apariția rupturilor parțiale, iar în timp a rupturilor transfixiante, care necesită reparație chirurgicală — o intervenție mai amplă, cu recuperare mai lungă. Relația nu este însă strict unidirecțională: așa cum am arătat, un tendon deja suferind poate el însuși contribui la formarea pintenului osos. Cert este că ignorarea completă a problemei nu este o strategie.
Pe de altă parte, nici operația nu garantează dispariția simptomelor. Datele reunite în ghidul din 2019 arată că aproximativ o treime dintre pacienți (32%) continuau să aibă simptome mai mult decât minore la un an după tratament, indiferent de tratamentul ales — chirurgical sau conservator. Este o cifră care merită cunoscută înainte de orice decizie.
Cum decurge intervenția artroscopică
Atunci când tratamentul conservator nu este eficient și există o indicație clară, abordarea artroscopică permite corectarea precisă a cauzei mecanice a durerii, cu traumatism minim asupra țesuturilor și o recuperare rapidă. Un avantaj major al artroscopiei este posibilitatea de a evalua complet umărul și de a trata, în aceeași intervenție, toate leziunile asociate.
Anestezia și pregătirea. Intervenția se efectuează sub anestezie generală sau loco-regională. Când se folosește un bloc nervos periferic, brațul poate rămâne amorțit câteva ore după operație — este un efect așteptat, nu o complicație. Pacientul este poziționat semișezând, în poziția numită „beach chair”, care oferă acces optim la articulație.
Accesul artroscopic și evaluarea articulației. Intervenția se realizează complet artroscopic, prin incizii mici la nivelul pielii, numite portale — de regulă două sau trei, de aproximativ 5 milimetri. Prin acestea se introduce camera artroscopică, care oferă o imagine mărită și detaliată a structurilor intraarticulare, precum și instrumentele fine de lucru.
Artroscopia începe întotdeauna cu inspectarea articulației glenohumerale, pentru a identifica eventualele leziuni asociate — rupturi de coafă, leziuni labrale sau inflamație sinovială — care pot fi tratate în același timp operator. Acest pas este esențial: multe dureri atribuite inițial impingementului au, de fapt, o altă sursă intraarticulară.
Bursectomia și eliberarea spațiului subacromial. După evaluarea intraarticulară, artroscopul este poziționat în spațiul subacromial, situat între mușchiul deltoid și coafa rotatorilor. În această etapă se efectuează, de regulă, bursectomia subacromială: cu ajutorul unui instrument rotativ (shaver artroscopic), țesutul inflamator al bursei este îndepărtat progresiv și controlat. Gestul reduce inflamația, creează spațiu de glisare pentru tendoane și, în plus, îmbunătățește semnificativ vizibilitatea.
Acromioplastia propriu-zisă. Când indicația o justifică, se trece la îndepărtarea controlată a osteofitului de pe fața inferioară a acromionului, cu ajutorul unor freze artroscopice speciale. Prin remodelarea osului, spațiul subacromial este lărgit, iar conflictul mecanic dintre acromion și tendoanele coafei rotatorilor se reduce. Atunci când ligamentul coraco-acromial este îngroșat și contribuie la conflict, se poate asocia și rezecția acestuia.
Durata unei artroscopii de umăr este, în general, între 60 și 120 de minute, în funcție de tipul leziunilor tratate, iar intervenția se desfășoară, de regulă, cu spitalizare scurtă.
Rezecția acromioclaviculară (rezecția claviculei distale)
În cazul în care articulația acromioclaviculară este artrozică și dureroasă, se poate asocia, în aceeași intervenție, rezecția artroscopică a extremității distale a claviculei.
Procedura presupune îndepărtarea câtorva milimetri din capătul distal al claviculei, fără a afecta ligamentele stabilizatoare ale articulației. Această precizare nu este un detaliu tehnic minor, ci criteriul de siguranță al intervenției: prezervarea capsulei superioare și a ligamentelor previne instabilitatea articulară postoperatorie. Astfel se reduce frecarea dureroasă dintre claviculă și acromion, menținând în același timp stabilitatea și funcționalitatea umărului.
Asocierea celor două proceduri este frecventă și logică. Artroza acromioclaviculară și impingementul subacromial coexistă adesea, iar osteofiții care irită tendoanele provin, în multe cazuri, chiar din articulația acromioclaviculară afectată.
Pentru situațiile în care articulația acromioclaviculară este afectată traumatic, nu degenerativ, abordarea este diferită — vezi disjuncția acromioclaviculară.
Riscuri și complicații
Artroscopia de umăr este o intervenție sigură și bine tolerată, dar rămâne o operație. Riscurile sunt reale, chiar dacă mici, și merită cunoscute exact.
Umărul înghețat postoperator este cea mai frecventă complicație. Un studiu prospectiv pe 505 pacienți operați electiv pe umăr a raportat o incidență globală de 11% — 8% la bărbați și 15% la femei. Pe tipuri de intervenție, incidența a fost de 12% după decompresie subacromială și tot 12% după rezecția claviculei distale. Factorii de risc identificați au inclus diabetul zaharat. Evoluția este de regulă lungă și necesită kinetoterapie susținută..
Complicațiile serioase — infecție profundă, sângerare majoră, tromboembolism venos, leziune de nerv periferic, complicații anestezice — apar după artroscopia de umăr cu o frecvență de aproximativ 0,5–0,6%, conform datelor de registru prospectiv citate în ghidul din 2019.
Recuperarea după acromioplastie
Recuperarea după o acromioplastie izolată este relativ rapidă, dar reperele diferă între sursele internaționale, iar ritmul individual variază. Următoarele intervale sunt orientative și trebuie întotdeauna adaptate protocolului stabilit de medicul curant.
| Reper | Ce se întâmplă |
| Primele ore | Brațul poate fi amorțit din cauza blocului nervos |
| 2–4 zile | Renunțarea la eșarfă, folosită doar pentru confort |
| 5–7 zile | Vindecarea plăgilor; pansamentele pot fi îndepărtate |
| Aproximativ 1 săptămână | Reluarea condusului auto și a muncii sedentare, în funcție de confort |
| Sub 2 săptămâni | Prima ședință de kinetoterapie |
| Aproximativ 3 săptămâni | Mobilitate confortabilă sub nivelul umărului; primul control |
| Aproximativ 6 săptămâni | Reluarea unor activități sportive cu solicitare redusă a umărului, de exemplu golf |
| Aproximativ 3 luni | Circa 80% ameliorare a simptomelor; reluarea treptată a activităților repetitive deasupra capului |
| 2–4 luni | Ameliorare substanțială a durerii la majoritatea pacienților |
| 6–9 luni | Recuperare completă |
| Până la 12 luni | Ameliorarea poate continua |
Două precizări sunt esențiale.
Kinetoterapia nu este opțională. Nu este o etapă care „ajută dacă ai timp de ea”, ci parte integrantă din tratament. Rezultatul funcțional al intervenției depinde direct de calitatea și de consecvența programului de recuperare. Programul de kinetoterapie și recuperare medicală după artroscopia de umăr este construit în etape, cu obiective clare pentru fiecare fază.
Recuperarea se prelungește dacă se asociază alte proceduri. Reperele de mai sus sunt valabile pentru o decompresie subacromială izolată. Dacă în aceeași intervenție se repară o ruptură a coafei rotatorilor, timpul de imobilizare și durata totală a recuperării cresc semnificativ, pentru că tendonul reinserat are nevoie de timp pentru a se vindeca pe os.
Ce obții prin aceste proceduri
Prin acromioplastie și, atunci când este necesar, rezecție acromioclaviculară, se urmărește:
- reducerea durerii;
- eliberarea spațiului de glisare pentru tendoanele coafei rotatorilor;
- limitarea iritației mecanice a tendoanelor;
- îmbunătățirea mobilității și a funcției umărului.
Beneficiile sunt reale — dar la pacientul corect selectat. Aici este toată diferența. Aceleași proceduri, aplicate unui pacient cu impingement funcțional și cu un acromion normal, nu produc rezultatele de mai sus, pentru că nu adresează cauza.
Un avantaj care rămâne valabil în toate situațiile este că artroscopia permite evaluarea completă a umărului și tratarea leziunilor asociate în aceeași intervenție. Intervențiile artroscopice sunt precise și bine tolerate, fiind adesea realizate în asociere cu alte proceduri artroscopice ale umărului, adaptate fiecărui pacient.
Când să consultați un medic specializat în patologia umărului
Este recomandat un consult de specialitate dacă apar:
- durere de umăr care nu cedează după câteva săptămâni de tratament;
- durere nocturnă persistentă, care afectează somnul;
- slăbiciune sau scăderea forței la ridicarea brațului;
- limitarea severă a mobilității, în special a rotației externe;
- durere apărută după un traumatism.
Există și o a doua situație în care un consult are sens: atunci când vi s-a recomandat deja o acromioplastie. O astfel de recomandare merită întotdeauna discutată în detaliu — ce anume s-a găsit la imagistică, dacă există sau nu osteofiți documentați, ce s-a încercat conservator și pentru cât timp, ce alternative există. Decizia corectă se ia împreună, după ce pacientul înțelege atât beneficiile, cât și limitele intervenției.
Întrebări frecvente
Cât durează recuperarea după acromioplastie?
Majoritatea pacienților revin la activități ușoare și la munca sedentară în aproximativ o săptămână. La aproximativ 3 luni, simptomele sunt ameliorate în proporție de circa 80%, iar recuperarea completă durează în general 6–9 luni, cu îmbunătățiri care pot continua până la un an de la intervenție.
Acromioplastia este o operație de amploare mare?
Nu. Este o intervenție artroscopică minim invazivă, realizată prin două sau trei incizii de aproximativ 5 milimetri, de regulă cu spitalizare scurtă. Rămâne însă o operație reală, cu riscuri și cu o perioadă de recuperare care necesită kinetoterapie susținută.
Este obligatoriu să fac acromioplastie dacă am impingement?
Nu. Aproximativ 70–80% dintre pacienții cu impingement subacromial se ameliorează fără operație. Recomandarea actuală este de 3–6 luni de tratament conservator corect condus — kinetoterapie țintită, reeducare posturală, fizioterapie și, la nevoie, infiltrații — înainte de a discuta opțiunea chirurgicală.
Ce spun studiile despre eficiența acromioplastiei?
Studiile CSAW (The Lancet, 2018) și FIMPACT (BMJ, 2018), care au comparat operația cu o artroscopie placebo, nu au găsit un beneficiu suplimentar al rezecției osoase profilactice. Sinteza Cochrane din 2019 confirmă concluzia cu certitudine înaltă, iar ghidurile actuale recomandă împotriva operației în durerea subacromială necomplicată. Situațiile cu leziuni asociate — ruptură de coafă, artroză acromioclaviculară simptomatică — se evaluează separat.
Ce este acromionul și de ce contează forma lui?
Acromionul este marginea osoasă a omoplatului, situată deasupra capului humeral, care formează „tavanul” umărului. Forma lui — plată, curbă sau în cârlig — a fost mult timp considerată cauza impingementului. Astăzi se știe că forma singură nu justifică o operație; contează prezența osteofitelor reale.
Care este diferența dintre acromioplastie și bursectomie?
Bursectomia înseamnă îndepărtarea bursei inflamate, un gest pe țesut moale. Acromioplastia înseamnă rezecția osteofitelor de pe acromion, un gest pe os. Ambele fac parte din decompresia subacromială, dar nu se execută obligatoriu împreună — de multe ori bursectomia singură este suficientă.
Când se asociază rezecția acromioclaviculară
Atunci când articulația acromioclaviculară este artrozică și dureroasă, cu durere localizată în partea de sus a umărului, accentuată la efort sau la aducerea brațului peste linia corpului. Se rezecă câțiva milimetri din capătul distal al claviculei, cu prezervarea ligamentelor stabilizatoare, pentru a evita instabilitatea.
Cât durează operația de acromioplastie?
O artroscopie de umăr durează în general între 60 și 120 de minute, în funcție de leziunile tratate în aceeași intervenție. Timpul total petrecut în blocul operator este mai mare, pentru că include pregătirea preoperatorie, anestezia și poziționarea pacientului.
Când pot conduce după acromioplastie?
De regulă la aproximativ o săptămână de la intervenție, în funcție de confort, de controlul durerii și de medicația administrată. Condiția este să poți manevra volanul în siguranță, fără durere care să îți distragă atenția și fără sedative care afectează reflexele.
Ce riscuri are acromioplastia?
Cea mai frecventă complicație este umărul înghețat postoperator, raportat la aproximativ 12% dintre pacienții operați prin decompresie subacromială. Complicațiile serioase — infecție profundă, tromboembolism, leziune nervoasă — apar în aproximativ 0,5–0,6% din artroscopiile de umăr.
