Kinetoterapie și recuperare medicală după artroscopie de umăr

INTRODUCERE

Artroscopia de umăr este doar primul pas către revenirea la activitățile zilnice.

Recuperarea are loc treptat și este esențială pentru vindecarea corectă și recăpătarea forței și mobilității.

ETAPELE RECUPERĂRII

Astfel, după artroscopia umărului recuperarea va progresa în etape.

După operație, brațul va fi imobilizat într-o orteză pentru protecția reparației – fiind obiectivul principal al primei etape, în primele 6 săptămâni.

Umărul nu va fi mișcat activ, în această perioadă umărul va fi mișcat doar pasiv gravitațional sau cu ajutorul mâinii opuse pentru a menține mobilitatea și a preveni rigiditatea.

Mișcările pasive permise sunt cele de flexie a umărului adică ducem brațul înainte, rotație externă și internă uțoară, si abducția pasivă până la 90 de grade.

Sunt permise și miscările de pendulare, mișcările libere ale degetelor, pumnului și cotului astfel că veți putea executa sarcini precum lucrul la calculator.

După a 6-a săptămână, se vor relua treptat mișcările active.

Este momentul în care se poate renunța la imobilizare.

Se lucrează împreună cu echipa de recuperare medicală și kinetoterapie la recăpătarea mobilității pasive complete și se va începe și recuperarea mobilității active prin mișcări active asistate inițial, ulterior la cele complet active, deci prin efort propriu al grupelor musculare, menținând totuși protecția țesuturilor reparate.

La 3-4 luni de la operație, se vor introduce exercițiile de întărire a musculaturii umărului și brațului (benzi elastice, greutăți mici).

Se lucrează la stabilitatea umărului și la revenirea treptată la activități funcționale ușoare.

Ulterior, după a 4-a lună obiectivul este îmbunătățirea forței musculare, revenirea la activitățile zilnice și ulterior la sport, fără durere și cu umăr stabil.

Programează o evaluare la Institutul Umărului

Dacă ai durere de umăr persistentă, slăbiciune la ridicarea brațului sau dureri nocturne, o evaluare de specialitate te ajută să afli exact tipul leziunii și opțiunile potrivite. Prima consultație include un examen clinic complet și recomandare imagistică personalizată (ecografie sau RMN) dacă nu sunt deja efectuate.

Conținutul acestei pagini a fost revizuit de către:

Fondator Institutul Umărului
Chirurg de umăr

Medic ortoped-traumatolog supraspecializat internațional exclusiv în chirurgia umărului, cu formare integrală în Germania și fellowship-uri de referință în Franța și Germania. Peste 10 ani de practică dedicată umărului și membrului superior, cu rutină susținută în artroscopia de umăr și protetica reconstructivă.

Program orar

Luni - vineri 8:00 - 20:00
Sâmbătă 10:00 - 14:00

Expertiza care îți dă libertatea de mișcare

Precizie, grijă și rezultate reale pentru sănătatea umărului tău