Leziunea Bankart este desprinderea labrumului antero-inferior de pe marginea cavității glenoide, împreună cu aparatul capsulo-ligamentar atașat de el. Apare aproape întotdeauna în urma unei luxații anterioare de umăr și este cea mai frecventă leziune structurală lăsată în urmă de aceasta. Odată desprins, labrumul nu se reașează singur în poziția corectă, iar umărul rămâne vulnerabil la episoade repetate.
Ce este leziunea Bankart?
Leziunea Bankart înseamnă ruperea și desprinderea labrumului glenoidian antero-inferior de pe osul pe care este fixat în mod normal, sub „ecuatorul” cavității glenoide. Nu este afectat doar cartilajul: împreună cu labrumul se desprinde și complexul capsulo-ligamentar, în special ligamentul gleno-humeral inferior — principalul stabilizator al umărului atunci când brațul este ridicat și rotit spre exterior. De aceea, denumirea corectă din punct de vedere medical este de leziune capsulo-labrală, nu simplu „labrum rupt”.
Afecțiunea poartă numele chirurgului britanic care a descris-o la începutul secolului trecut și care a arătat primul, că instabilitatea recidivantă a umărului are o cauză structurală, nu doar musculară. Este exact motivul pentru care exercițiile singure nu rezolvă problema: mecanismul de blocaj s-a rupt și trebuie refăcut anatomic.
Rolul labrumului în stabilitatea umărului
Articulația gleno-humerală este cea mai mobilă articulație a corpului. Capul humeral, rotund și voluminos, se sprijină pe o cavitate glenoidă mică și aproape plată — o „farfurie” pe care stă o „bilă” mult mai mare. Labrumul glenoidian este inelul fibrocartilaginos care înconjoară marginea glenei și funcționează ca o garnitură: adâncește cavitatea și creează un perete care se opune alunecării capului humeral.
Contribuția lui este măsurabilă. Potrivit datelor din literatura de specialitate, labrumul mărește suprafața de contact a glenei cu aproximativ 75% pe verticală și 57% pe orizontală. Când se desprinde, se pierd simultan trei mecanisme: efectul de opritor al labrumului, compresia capului humeral în concavitatea glenei realizată de coafa rotatorilor și tensiunea normală a ligamentului gleno-humeral inferior. Umărul rămâne mobil, dar fără sistemul care îl menține centrat.
De ce apare aproape la fiecare luxație anterioară de umăr
Luxația anterioară reprezintă marea majoritate a luxațiilor de umăr — până la aproximativ 95% dintre cazuri. În timpul ei, capul humeral iese prin partea din față a articulației și trece forțat peste marginea antero-inferioară a glenei, exact zona în care labrumul este cel mai solicitat.
Rezultatul este aproape constant. Datele din literatura medicală arată că între 87% și 100% dintre primele luxații anterioare se însoțesc de o leziune de labrum de tip Bankart. Cu alte cuvinte, dacă ați avut o luxație de umăr care a necesitat repunere medicală, probabilitatea ca ceva să se fi rupt în interior este foarte mare — chiar dacă durerea a trecut în câteva zile.
Tipuri de leziune Bankart și leziunile asociate
Termenul „leziune Bankart” acoperă, în practică, o familie de leziuni înrudite, care se deosebesc prin ce anume s-a desprins și cât de departe s-a deplasat. Distincția nu este academică: fiecare variantă schimbă tehnica chirurgicală și, uneori, decide între o reparație simplă a țesuturilor moi și o procedură care adaugă os. De aceea, un buletin imagistic care menționează „ALPSA” sau „Bankart osos” înseamnă altceva decât unul care descrie o leziune Bankart clasică.
Bankart „de părți moi” și Bankart osos
În leziunea Bankart clasică, numită și Bankart „moale” sau Bankart „de părți moi” sau cartilaginos, se desprinde exclusiv complexul capsulo-labral de pe marginea glenei. Este forma cea mai frecventă și, în absența altor leziuni, cea mai simplu de reparat, pentru că anatomia osoasă rămâne intactă.
În leziunea Bankart osoasă, odată cu labrumul se rupe și un fragment din marginea anterioară a glenei. Consecința este dublă: se pierde atât „garnitura”, cât și osul pe care aceasta se sprijinea, iar articulația devine mai instabilă decât în cazul unei rupturi izolate de labrum. Este o situație frecventă în sporturile de contact — prezența unui Bankart osos este raportată în aproximativ 26% dintre luxațiile de umăr la jucătorii de rugby, tocmai din cauza energiei traumatismului. Tot de acolo vine și o observație practică importantă: fragmentul osos se consolidează mult mai bine dacă este refixat devreme, în primele luni de la accident, decât dacă intervenția se amână.
Leziunea ALPSA
ALPSA (Anterior Labroligamentous Periosteal Sleeve Avulsion) este, în esență, o leziune Bankart deplasată. Labrumul se desprinde împreună cu periostul care rămâne atașat de capsulă, apoi întregul complex se retractă medial, pe gâtul glenei, unde se poate „vindeca” într-o poziție greșită.
Problema este că, aparent, umărul pare reparat: țesutul s-a cicatrizat, dar nu acolo unde trebuia. Marginea glenei rămâne fără perete, iar riscul de instabilitate recidivantă este mai mare decât în cazul unei leziuni Bankart nedeplasate. Chirurgical, o leziune ALPSA cere un pas în plus — labrumul retractat trebuie mai întâi mobilizat complet și abia apoi refixat în poziția anatomică.
Leziunea Perthes
Leziunea Perthes este o variantă particulară a leziunii Bankart, în care labrumul glenoidian antero-inferior se dezlipește de pe glenă, dar fără retracție evidentă, iar periostul scapular rămâne decolat medial. Practic, labrumul stă aproape la locul lui, deși nu mai este ancorat.
Tocmai de aceea este cea mai dificil de identificat dintre toate. Pe o imagistică standard poate trece neobservată, iar diagnosticul definitiv se pune uneori doar în timpul evaluării artroscopice, când labrumul poate fi mobilizat direct și se vede că nu mai are prindere osoasă. Este întâlnită mai ales la adolescenți și la pacienții tineri, la care periostul este mai elastic. Pentru un pacient cu episoade repetate de instabilitate și un RMN „normal”, leziunea Perthes este una dintre explicațiile care merită căutate activ.
Leziunea HAGL
Leziunea HAGL (Humeral Avulsion of the Glenohumeral Ligaments) reprezintă smulgerea ligamentelor gleno-humerale de pe inserția lor de la nivelul humerusului. Spre deosebire de leziunea Bankart, unde ruptura este pe versantul glenoidian, aici capsula se desprinde de pe humerus — se întrerupe, practic, „cămașa” care înconjoară articulația, în porțiunea ei antero-inferioară.
În funcție de localizare, leziunea HAGL poate fi anterioară, când implică banda anterioară a ligamentului gleno-humeral inferior, sau posterioară, când este afectată banda posterioară. Este mai rară decât leziunea Bankart, însoțește frecvent o leziune Bankart și este ușor de ratat imagistic, ceea ce face ca unii pacienți să rămână cu instabilitate persistentă după o stabilizare aparent corectă. Contează și vechimea: o leziune HAGL recentă poate fi reparată prin reinserția artroscopică a ligamentelor gleno-humerale pe humerus, în timp ce una veche necesită, de regulă, o procedură reconstructivă.
Leziunea GLAD și Bankart-ul inversat
Alte două variante completează tabloul. Leziunea GLAD (Glenoid Labral Articular Defect) este o leziune Bankart însoțită de un defect osteocondral al cartilajului glenoidian — pe lângă desprinderea labrumului, se pierde și o porțiune din suprafața articulară.
Bankart-ul inversat, sau reverse Bankart, este echivalentul posterior al leziunii clasice și apare după o luxație posterioară de umăr. Aceasta este mult mai rară și se produce tipic după crize convulsive, electrocutare sau o lovitură puternică aplicată din față. Fiind mai discretă clinic, luxația posterioară și leziunea labrală asociată sunt frecvent diagnosticate cu întârziere.
Leziunea Hill-Sachs
O luxație de umăr nu produce, aproape niciodată, o singură leziune. În timp ce capul humeral trece peste marginea anterioară a glenei, se propteşte în ea ca o minge de ping-pong în muchia mesei și rămâne cu o înfundare pe fața lui posterioară. Aceasta este leziunea Hill-Sachs — o fractură prin compresie a capului humeral.
Rezultă ceea ce se numește o leziune bipolară: o ruptură în față, pe glenă, și un defect în spate, pe humerus. Ce contează cel mai mult nu este mărimea absolută a fiecăruia, ci relația dintre ele. Când defectul humeral ajunge să „agațe” marginea glenei în anumite poziții ale brațului, umărul se luxează din nou cu ușurință, chiar dacă labrumul a fost reparat. Din acest motiv, un defect Hill-Sachs semnificativ se tratează, de regulă, în aceeași intervenție cu stabilizarea anterioară.
Cauze și factori de risc
Leziunile Bankart, Perthes și HAGL apar, cel mai frecvent, în urma unui traumatism al umărului. Mecanismele sunt două:
- traumatismele directe — lovituri aplicate umărului sau căderi pe mâna întinsă, care transmit forțe importante asupra capsulei și ligamentelor;
- mecanismele indirecte — mișcări forțate de abducție și rotație externă a brațului, poziția clasică în care se produce luxația anterioară.
Peste aceste mecanisme se suprapune un profil de risc bine conturat. Cel mai expus este bărbatul tânăr, activ, cu vârsta între 18 și 30 de ani. Sporturile de contact — rugby, handbal, fotbal, arte marțiale, hochei — presupun exact situațiile în care brațul este smuls brusc într-o poziție vulnerabilă. Sporturile cu mișcări repetate deasupra capului, precum voleiul, tenisul sau înotul, se asociază mai des cu microinstabilitate și leziuni de suprasolicitare decât cu luxații traumatice propriu-zise. Un factor separat este laxitatea ligamentară constituțională, la persoanele cu articulații hiperelastice, unde umărul poate deveni instabil după traumatisme minore.
Există și un factor de risc pe care îl creează, paradoxal, chiar afecțiunea: fiecare episod nou de luxație adaugă leziuni. Labrumul se degradează progresiv, capsula se lărgește, iar marginea glenei pierde os la fiecare trecere a capului humeral peste ea.
Simptome: cum recunoști o leziune Bankart
Pacienții cu o leziune capsulo-labrală pot prezenta:
- durere acută în momentul traumatismului, urmată de durere persistentă a umărului;
- senzația de instabilitate, cu impresia clară că umărul „ar putea ieși din loc”;
- subluxații sau luxații recurente;
- scăderea forței și a mobilității, cu dificultăți în activitățile zilnice sau sportive.
Peste acest tablou general se suprapune o distincție utilă: cea dintre faza acută și instabilitatea cronică. Imediat după luxație, simptomul dominant este durerea, iar umărul este vizibil afectat. Săptămâni sau luni mai târziu, durerea poate dispărea aproape complet, iar simptomul care rămâne este teama specifică de anumite poziții. Pacienții o descriu foarte plastic: nu mai pot duce mâna la ceafă, nu mai dorm cu brațul deasupra capului, ezită la aruncare sau la un gest brusc, pentru că simt că „umărul pleacă”.
La acestea se pot adăuga subluxațiile, adică episoade în care capul humeral iese parțial și revine singur, precum și clicuri, senzații de blocaj sau de „prindere” în interiorul articulației. Mulți pacienți relatează, pur și simplu, că nu mai au încredere în umăr — un simptom real, care modifică activitatea zilnică chiar și în absența durerii.
Amorțelile, furnicăturile sau slăbiciunea instalată brusc în braț ori în mână necesită evaluare medicală de urgență, pentru că pot indica o suferință nervoasă asociată.
Diagnostic: cum se confirmă leziunea Bankart
Diagnosticul unei leziuni Bankart nu se pune doar pe baza simptomelor. Tabloul clinic spune că umărul este instabil, dar nu spune ce anume s-a rupt, cât de mult s-a deplasat și dacă s-a pierdut os — exact datele care schimbă operația. De aceea, evaluarea corectă combină întotdeauna examenul clinic cu imagistica, iar concluzia se formulează abia după ce ambele se suprapun.
Examenul clinic și testele de instabilitate
Evaluarea începe cu istoricul: câte episoade de instabilitate au existat, cum s-a produs primul, dacă a fost nevoie de repunere medicală sub sedare, la ce sporturi sau activități apar simptomele. Un pacient cu o singură luxație traumatică și unul cu opt episoade în doi ani au aceeași leziune pe hârtie, dar nu același umăr.
Urmează examinarea propriu-zisă. Medicul verifică mobilitatea, forța și laxitatea generală a ligamentelor, apoi efectuează testele specifice de instabilitate anterioară. Principiul lor este simplu de înțeles: brațul este adus în poziția de risc — ridicat și rotit spre exterior — pentru a reproduce senzația că umărul iese din loc; apoi se aplică o presiune dinspre față asupra capului humeral, iar senzația dispare. Această combinație de reacții este unul dintre cele mai sugestive semne clinice de leziune capsulo-labrală anterioară.
Investigații imagistice: radiografie, RMN, artro-RMN și CT
Fiecare investigație răspunde la o întrebare diferită, iar ordinea lor este clinică, nu întâmplătoare.
- Radiografia de umăr arată poziția oaselor și poate evidenția un fragment osos desprins din marginea glenei sau o înfundare a capului humeral. Este primul pas, mai ales imediat după traumatism.
- RMN-ul vizualizează țesuturile moi — labrumul, capsula și ligamentele — și este investigația care confirmă, în majoritatea cazurilor, o leziune Bankart.
- Artro-RMN-ul, adică rezonanța magnetică cu substanță de contrast introdusă în articulație, separă mai bine structurile și este utilă pentru leziunile subtile, greu de văzut altfel, cum este leziunea Perthes.
- Tomografia computerizată (CT) cuantifică pierderea osoasă de la nivelul glenei și al capului humeral. Este investigația care decide, practic, dacă o reparație capsulo-labrală este suficientă sau dacă este nevoie de o procedură cu aport osos.
Nicio investigație nu este infailibilă. Unele leziuni, în special cele fără deplasare, se confirmă definitiv abia în timpul artroscopiei de umăr, care oferă imaginea directă a interiorului articulației și permite, în același timp, tratamentul.
Tratament: ce opțiuni există și cum se alege
Leziunile Bankart, Perthes și HAGL sunt leziuni capsulo-labrale apărute în contextul luxației de umăr și reprezintă cauza principală a instabilității articulare. Din acest motiv, tratamentul lor urmează aceleași principii ca tratamentul instabilității umărului și este orientat, în principal, spre corecția chirurgicală a structurilor lezate. Alegerea concretă a intervenției se face individual, în funcție de tipul leziunii, de direcția instabilității, de cantitatea de os pierdut și de profilul pacientului.
Ce poate și ce nu poate face tratamentul conservator
Tratamentul conservator are un rol limitat și temporar, restrâns în general la faza imediat următoare primului episod de luxație. Scopul lui este controlul durerii și al inflamației, imobilizarea articulației și, ulterior, refacerea forței și a controlului muscular prin kinetoterapie, până la evaluarea completă a umărului. La pacienții mai în vârstă, cu cerințe funcționale reduse și fără leziuni structurale majore, poate rămâne o opțiune rezonabilă pe termen lung. Un program de kinetoterapie și recuperare pentru umărul neoperat își are, în aceste situații, rostul lui.
Ce nu poate face, însă, este la fel de important. Tratamentul conservator nu reatașează labrumul desprins pe os, nu retensionează o capsulă lărgită și nu previne reapariția instabilității. Studiile citate în literatura de specialitate raportează rate de recidivă a instabilității anterioare tratate conservator de la aproximativ 47% până la peste 90% la pacienții tineri.
Tot aici merită clarificat un mit frecvent: nu există unguent, remediu naturist sau tratament local care să vindece o leziune structurală a labrumului. Astfel de metode pot, cel mult, reduce temporar disconfortul.
Repararea artroscopică a leziunii Bankart
Repararea leziunii Bankart (reinserție capsulo-labrală artroscopică), urmărește refacerea anatomiei normale a umărului. Principiul intervenției este direct: labrumul rupt este identificat și mobilizat din poziția în care s-a retractat, marginea osoasă a glenei este pregătită pentru vindecare, iar labrumul este refixat pe os cu ajutorul ancorelor de sutură. În același timp, capsula articulară este retensionată, pentru a limita mișcările care favorizează reluxația. Se reface astfel atât stabilitatea statică, cât și echilibrul biomecanic al articulației, fără a sacrifica mobilitatea.
Profilul de pacient pentru care această intervenție dă cele mai bune rezultate este destul de precis: pacient tânăr și activ, aflat la prima luxație sau cu un număr mic de episoade, cu labrum de bună calitate și fără pierdere osoasă la nivelul glenei.
Când reparația Bankart nu mai este suficientă
O reparație Bankart izolată, aplicată unui umăr cu luxații recidivante și cu pierdere osoasă, are un risc real de eșec — motiv pentru care, în astfel de cazuri, strategia chirurgicală trebuie adaptată, nu repetată.
Criteriile de escaladare sunt, în linii mari, trei:
- Pierdere osoasă moderată la nivelul glenei, insuficientă pentru a impune o procedură osoasă, dar prea mare pentru o reparație simplă. Aici își găsește locul stabilizarea dinamică anterioară (DAS), o tehnică artroscopică modernă în care tendonul capului lung al bicepsului este rerutat și fixat pe marginea anterioară a glenei, unde funcționează ca un opritor activ: se tensionează exact în mișcările de risc și împiedică luxația.
- Pierdere osoasă semnificativă, când marginea glenei nu mai oferă sprijin capului humeral. Soluția este intervenția Latarjet artroscopică, prin care un fragment osos recoltat din procesul coracoid reconstruiește marginea glenoidiană și adaugă, prin tendoanele atașate de el, un mecanism suplimentar de stabilizare dinamică.
- Defect Hill-Sachs care „agață” marginea glenei. În aceste situații se asociază tehnica Remplissage, prin care defectul osos de pe capul humeral este umplut cu tendonul infraspinos și capsula posterioară, astfel încât să nu mai poată participa la mecanismul de luxație.
Decizia se ia individual, pe baza examenului clinic, a imagisticii și a nivelului de activitate al pacientului — nu după o regulă unică.
De ce contează momentul intervenției
Rezultatele cele mai bune ale reparației Bankart se obțin atunci când intervenția este efectuată aproape de primul episod de luxație. Explicația este anatomică, nu de organizare: după prima luxație țesuturile sunt încă de bună calitate, labrumul este puțin degradat, iar capsula nu este excesiv lărgită.
Cu fiecare recidivă, situația se schimbă în defavoarea unei soluții simple. Apar pierderea osoasă progresivă, alungirea capsulei și deteriorarea labrumului, iar defectul Hill-Sachs se adâncește. Un umăr care ar fi putut fi rezolvat printr-o reinserție capsulo-labrală ajunge, în timp, să necesite o procedură cu aport osos. Aceeași logică se aplică și fragmentelor osoase: un Bankart osos refixat devreme are șanse mai mari de consolidare decât unul tratat tardiv.
Recuperarea după operația pentru leziunea Bankart
Recuperarea după o stabilizare artroscopică este un proces etapizat, în care fiecare fază are un obiectiv precis, iar sărirea peste etape este cel mai frecvent mod de a compromite un rezultat bun.
În prima etapă, aproximativ primele șase săptămâni, obiectivul este protejarea reparației. Umărul este menținut în orteză, iar mișcările sunt pasive și controlate, pentru a evita punerea în tensiune a țesuturilor reinserate.
Urmează etapa de reluare a mișcărilor active, între șase și douăsprezece săptămâni, în care se recâștigă treptat controlul mișcării și amplitudinea. Din luna a treia până în luna a patra se lucrează pe întărirea musculaturii și pe stabilitatea funcțională a umărului și a omoplatului, iar după aproximativ patru luni se trece la revenirea progresivă la activități complexe și la sport.
Revenirea la sporturile de contact se poate face doar după parcurgerea tuturor etapelor de recuperare și doar după avizul medicului, pentru că sunt exact situațiile care testează cel mai dur reparația. Durata exactă a fiecărei etape se adaptează în funcție de tipul leziunii, de procedura efectuată și de evoluția individuală. Protocolul complet este descris în ghidul de kinetoterapie și recuperare medicală după artroscopia de umăr. Aderența la programul de recuperare influențează rezultatul final la fel de mult ca intervenția în sine.
Ce se întâmplă dacă o leziune Bankart nu este tratată
O leziune capsulo-labrală netratată nu se stabilizează de la sine; de regulă, evoluează. Primul semn este că luxațiile devin tot mai ușor de produs: dacă la început a fost nevoie de un traumatism puternic, ulterior umărul poate ieși din loc la un gest banal, în somn sau la îmbrăcat.
Fiecare episod nou adaugă leziuni. Labrumul se poate retracta medial și se transformă într-o leziune de tip ALPSA, ruptura se poate extinde, iar defectul Hill-Sachs se adâncește. În paralel, marginea anterioară a glenei pierde os la fiecare trecere a capului humeral peste ea. Consecința practică este că fereastra pentru o soluție simplă se închide: un umăr care ar fi putut fi tratat printr-o reinserție capsulo-labrală ajunge să necesite o procedură cu aport osos, mai complexă.
Pe termen lung, instabilitatea cronică se asociază cu un risc crescut de leziuni ale cartilajului și de artroză a umărului. La toate acestea se adaugă o componentă mai puțin discutată, dar reală: evitarea progresivă a mișcărilor din teamă, care duce la scăderea forței și la limitarea activităților mult peste ceea ce ar impune leziunea în sine.
Când să consultați un medic specializat în patologia umărului
O evaluare de specialitate este recomandată dacă:
- ați avut o luxație de umăr care a necesitat reducerea medicală, chiar dacă durerea a trecut între timp;
- resimțiți repetat senzația că umărul „iese din loc” sau că nu mai puteți avea încredere în el la anumite mișcări;
- aveți un buletin de RMN sau de CT care menționează leziune Bankart, Perthes, HAGL, ALPSA sau Hill-Sachs;
- practicați un sport de contact și ați avut cel puțin un episod de instabilitate;
- aveți slăbiciune, amorțeli sau furnicături în braț după un episod de luxație.
Un diagnostic de „leziune labrală” nu spune, singur, cât de gravă este situația și ce trebuie făcut — pentru asta este nevoie de corelarea imagisticii cu examenul clinic. Puteți programa un consult de specialitate la Institutul Umărului pentru o evaluare completă a stabilității umărului.
Întrebări frecvente
Se vindecă leziunea Bankart fără operație?
Nu în sensul unei refaceri anatomice. Labrumul desprins nu se reatașează singur în poziția corectă, iar capsula lărgită nu se retensionează spontan. Tratamentul conservator poate controla durerea și poate reface forța musculară, dar nu elimină cauza structurală a instabilității și nu previne recidivele.
Care este diferența dintre leziunea Bankart și leziunea SLAP?
Ambele sunt leziuni ale labrumului, dar în zone diferite. Leziunea Bankart afectează labrumul antero-inferior și apare după o luxație, producând instabilitate. Leziunea SLAP afectează labrumul superior, în zona de inserție a tendonului bicepsului, și se manifestă mai ales prin durere și gesturi dureroase deasupra capului.
Care este diferența dintre leziunea Bankart și leziunea Hill-Sachs?
Leziunea Bankart este ruptura labrumului pe marginea anterioară a glenei, deci pe omoplat. Leziunea Hill-Sachs este o înfundare a capului humeral, deci pe humerus. Împreună formează o leziune bipolară, iar relația dintre ele influențează riscul de reluxație.
Ce este o leziune Bankart osoasă?
Este varianta în care, odată cu labrumul, se rupe și un fragment din marginea anterioară a glenei. Se pierde astfel și os, nu doar țesut moale, iar umărul devine mai instabil decât în forma clasică. Prezența ei schimbă adesea planul chirurgical către o procedură cu aport osos.
Cum se vede leziunea Bankart pe RMN?
RMN-ul evidențiază desprinderea labrumului antero-inferior de pe marginea glenei, împreună cu leziunile capsulo-ligamentare asociate. Pentru leziunile subtile, fără deplasare, artro-RMN-ul cu substanță de contrast oferă mai multă precizie. Unele forme, cum este leziunea Perthes, se confirmă definitiv doar artroscopic.
Cât durează recuperarea după operația Bankart?
Recuperarea este etapizată: aproximativ șase săptămâni de protecție și mobilizare pasivă în orteză, apoi reluarea progresivă a mișcărilor active până în jurul lunii a treia, urmată de întărire musculară. Revenirea la activități sportive complexe se face după aproximativ patru luni, în funcție de evoluție și de avizul medicului.
Care este riscul de recidivă după repararea leziunii Bankart?
Semnificativ mai mic decât fără operație. Fără intervenție, instabilitatea anterioară recidivează la tineri în proporție de aproximativ 47% până la peste 90%. După repararea chirurgicală, riscul scade în general în intervalul de aproximativ 13–34%, și mai mult atunci când se asociază tehnici precum Remplissage sau Latarjet.
Mai pot face sport după o leziune Bankart?
Da, în majoritatea cazurilor, dar după tratarea corectă a leziunii și după parcurgerea completă a programului de recuperare. Sporturile de contact și cele cu mișcări forțate deasupra capului se reiau ultimele, pentru că solicită direct zona reparată. Momentul revenirii se stabilește individual, cu medicul curant.
Poate apărea o leziune Bankart fără o luxație evidentă?
Da. Unii pacienți au subluxații — episoade în care capul humeral iese parțial și revine singur — pe care nu le percep ca luxații. Repetate în timp, mai ales pe fondul unei laxități ligamentare, pot produce aceeași leziune capsulo-labrală, dar cu un istoric mult mai discret.
