Leziunea SLAP (Superior Labrum Anterior to Posterior) este o ruptură a porțiunii superioare a labrumului glenoidian, structura fibrocartilaginoasă care stabilizează articulația umărului și de care se prinde tendonul capului lung al bicepsului. Este o cauză frecventă de durere și disconfort la nivelul umărului, mai ales în timpul mișcărilor repetitive sau sportive efectuate deasupra capului. Leziunile de labrum apar rareori izolat; de cele mai multe ori se asociază cu alte afecțiuni ale umărului, motiv pentru care o evaluare completă este esențială pentru un diagnostic corect și un tratament potrivit.
Ce este leziunea SLAP?
Labrumul este o structură fibrocartilaginoasă (asemănătoare bine-cunoscutului menisc al genunchiului), dispusă circumferențial pe marginea cavității glenoide. Rolul său este de a crește suprafața de contact dintre capul humeral și glenă și, prin presiunea negativă pe care o asigură în interiorul articulației, de a-i conferi stabilitate.
O particularitate importantă a labrumului glenoidian este legătura anatomică strânsă cu capul lung al tendonului bicepsului în porțiunea superioară. Din această cauză, în multe situații ambele structuri pot fi afectate simultan. Denumirea SLAP descrie tocmai întinderea leziunii: din partea anterioară până în cea posterioară a labrumului superior.
La nivelul porțiunii superioare a labrumului există o zonă mai slab vascularizată. Acest aspect explică atât frecvența crescută a rupturilor la acest nivel, cât și capacitatea redusă de vindecare spontană.
Rolul labrumului în stabilitatea umărului
Cavitatea glenoidă acoperă doar o pătrime până la o treime din sfera reprezentată de capul humeral. Labrumul mărește această suprafață de contact și menține presiunea negativă intraarticulară, două mecanisme care fac articulația umărului mult mai stabilă. În plus, labrumul servește drept punct de origine pentru tendonul capului lung al bicepsului brahial și pentru ligamentele glenohumerale.
Variante anatomice normale care nu trebuie confundate cu o ruptură
Este foarte important de știut că există anumite variante anatomice normale care nu trebuie confundate cu o ruptură propriu-zisă, deși un ochi neexperimentat ar putea să le trateze ca leziuni. Printre acestea se numără recesul sublabral, foramenul sublabral și complexul Buford. Recunoașterea lor corectă, în special pe imagistică și în timpul artroscopiei, ține de experiența medicului specializat în patologia umărului și evită diagnosticele și intervențiile inutile.
Cauze și factori de risc
Leziunile SLAP pot apărea atât brusc, în urma unui traumatism, cât și progresiv, prin suprasolicitare repetitivă. Mecanismele principale care produc ruptura sunt tracțiunea și compresia: prin originea tendonului bicepsului la nivelul labrumului superior, orice traumatism care întinde brusc brațul exercită o forță de smulgere asupra labrumului. Cele mai frecvente cauze includ:
- Traumatisme acute: o cădere cu sprijin în palmă și brațul întins, o lovitură directă în umăr, o tracțiune sau smucire bruscă a brațului – de exemplu atunci când brațul este prins, tras violent sau rămâne brusc atârnat în timpul unei căderi.
- Mișcări repetitive deasupra capului: activități care suprasolicită labrumul, întâlnite la aruncători, jucători de tenis, volei, handbal, înotători sau la cei care ridică greutăți.
- Instabilitatea umărului: subluxațiile și luxațiile încarcă nefiziologic labrumul și îl fac susceptibil la rupturi.
- Degenerarea cronică: procesul natural de îmbătrânire fragilizează țesutul labral.
Este util de știut, fără alarmism, că la pacienții cu vârsta de peste 30–40 de ani modificările labrumului superior pot face parte din procesul normal de îmbătrânire. Acest tip de uzură este diferit de o leziune acută apărută la o persoană tânără și nu necesită întotdeauna același tip de tratament.
Ce sporturi cresc riscul de leziune SLAP?
Orice activitate care suprasolicită articulația umărului crește riscul de leziune SLAP, însă câteva sporturi merită o atenție specială. Aruncătorii (inclusiv jucătorii de baseball și handbal) sunt expuși pentru că mișcarea de aruncare exercită o tracțiune puternică a tendonului bicepsului asupra labrumului superior. În aceeași categorie intră tenisul, voleiul, înotul, halterele, precum și sporturile de contact precum rugby și fotbal.
Tipuri de leziune SLAP (clasificarea Snyder)
Clasificarea leziunilor SLAP ne ajută să stabilim severitatea leziunii și tratamentul cel mai potrivit și creează un limbaj comun între specialiști. Cea mai folosită este clasificarea propusă de Snyder, care descrie patru tipuri:
- Tipul I: degenerarea și franjurarea labrumului superior, fără desprinderea acestuia de pe glenă.
- Tipul II: desprinderea labrumului superior de pe glenă împreună cu ancora tendonului bicepsului. Este cel mai frecvent tip de leziune SLAP.
- Tipul III: ruptură „în toartă de coș” a labrumului superior, cu luxarea fragmentului în articulație, fără afectarea completă a tendonului bicepsului.
- Tipul IV: ruptură complexă, în care leziunea „în toartă de coș” se extinde și în tendonul capului lung al bicepsului.
Pe lângă aceste patru tipuri de bază au fost descrise ulterior și subtipuri sau extinderi ale leziunii, însă pentru orientarea pacientului tipurile I–IV acoperă situațiile întâlnite cel mai des.
Simptomele leziunii SLAP
Simptomele pot varia ca intensitate, în funcție de tipul și severitatea leziunii. Cele mai frecvente sunt:
- Durere profundă, localizată în partea superioară a umărului, agravată de activitățile efectuate deasupra capului.
- Cracmente: pocnitură sau clic în umăr în timpul mișcărilor.
- Slăbiciune: dificultăți în menținerea forței și a stabilității în brațul afectat.
- Limitarea mișcărilor din cauza durerii și a inflamației.
- Senzație de instabilitate a umărului, descrisă uneori ca „umărul care scapă”.
Pentru că labrumul este în strânsă legătură cu tendonul bicepsului, simptomele leziunii SLAP sunt adesea nespecifice și se pot suprapune peste cele ale unei tendinite a tendonului capului lung al bicepsului. Tocmai de aceea un diagnostic corect nu se poate baza doar pe simptome, ci necesită o evaluare clinică și imagistică completă.
Cum se pune diagnosticul de leziune SLAP?
Diagnosticul leziunii SLAP presupune integrarea informațiilor din anamneză, examenul clinic efectuat de medicul ortoped și investigațiile imagistice. Pentru că leziunea apare rar izolat și simptomele sunt nespecifice, corelarea tuturor acestor date este esențială.
Examenul clinic
Medicul evaluează mobilitatea, forța musculară și stabilitatea umărului și efectuează o serie de teste de provocare. Printre cele mai folosite se numără testul O’Brien (de compresie activă), testul Speed și testele Kibler și O’Driscoll. Niciun test clinic nu este, însă, complet specific pentru leziunea SLAP, motiv pentru care rezultatele lor se interpretează întotdeauna împreună cu imagistica.
Investigațiile imagistice
Radiografia de umăr nu evidențiază direct labrumul, care este format din țesut moale, dar este utilă pentru a exclude alte cauze de durere, precum fracturile sau artroza. Pentru vizualizarea labrumului, metoda de elecție este RMN-ul, în special artro-RMN-ul (rezonanța magnetică efectuată după injectarea unei substanțe de contrast la nivelul articulației), care crește sensibilitatea diagnosticului. În unele cazuri, leziunea este confirmată definitiv abia în timpul artroscopiei.
Asocierea cu alte leziuni ale umărului
Leziunile de labrum glenoidian sunt frecvente în patologia umărului și, de cele mai multe ori, nu apar izolat. Ele se pot asocia cu leziuni ale tendonului capului lung al bicepsului, cu leziunea Bankart, cu rupturi ale coafei rotatorilor sau cu leziuni cartilaginoase ale articulației. Uneori, o leziune a labrumului poate genera și un chist paralabral, care poate comprima nervii din vecinătate. Din acest motiv, evaluarea completă a întregului umăr — și nu doar a labrumului — este parte din stabilirea unui diagnostic corect.
Tratamentul leziunii SLAP
Tratamentul leziunilor SLAP este individualizat și se alege în funcție de tipul leziunii, vârsta pacientului, nivelul de activitate și simptomele prezente. Nu există o singură soluție valabilă pentru toți pacienții.
Tratamentul conservator
În principiu, prima etapă de tratament este cea conservatoare. Aceasta constă în repaus fizic relativ, modificarea activităților, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene pentru reducerea durerii și a inflamației și, uneori, infiltrații. Un rol central îl are kinetoterapia, care urmărește îmbunătățirea funcției, a forței musculare și a mobilității umărului.
Un mesaj important, onest, este că ruptura de labrum nu se „lipește” de la sine prin tratament conservator. Cu toate acestea, mulți pacienți răspund favorabil: durerea se ameliorează, iar funcția umărului se îmbunătățește semnificativ, fără a fi nevoie de operație.
Tratamentul chirurgical (artroscopic)
Tratamentul chirurgical este indicat în cazurile severe sau atunci când tratamentul conservator, efectuat corect, nu a fost eficient și durerea limitează activitățile uzuale. Intervenția se realizează prin artroscopie de umăr, o tehnică minim invazivă, prin incizii foarte mici. În funcție de tipul leziunii constatate intraoperator, medicul poate alege:
- Debridarea leziunii — pentru rupturile mici, incomplete.
- Reinserția labrumului pe marginea glenei, cu ancore și fire de sutură.
- Tenodeza bicepsului — fixarea tendonului bicepsului pentru a reduce tensiunea asupra labrumului superior.
- Tenotomia bicepsului — secționarea controlată a tendonului, utilă mai ales când se urmărește o recuperare rapidă și un bun confort funcțional.
Alegerea între aceste tehnici depinde de fiecare caz în parte. Detalii despre cum se decide între reinserția SLAP, tenodeza sau tenotomia tendonului bicepsului sunt prezentate într-un material dedicat.
Recuperarea după operația de leziune SLAP
Recuperarea se face în funcție de tehnica operatorie practicată. În cazul tenotomiei sau tenodezei tendonului bicepsului, mobilizarea poate începe precoce, uneori chiar din a doua zi, unul dintre obiective fiind evitarea instalării redorii articulare; se folosesc orteze de susținere a umărului, purtate intermitent. În cazul reinserției labrumului cu ancore, recuperarea durează mai mult, cu reluarea progresivă a mișcărilor și creșterea treptată a rezistenței în cadrul exercițiilor de kinetoterapie și recuperare după artroscopie de umăr.
Revenirea la sport, mai ales la sporturile de aruncare sau de contact, se face gradat și abia după ce forța și amplitudinea de mișcare au fost recâștigate. Este un proces de luni de zile, individualizat, și de aceea este important ca pacientul să urmeze un program de recuperare supravegheat, fără a forța reluarea activităților.
Ce se întâmplă dacă nu tratezi leziunea SLAP?
Netratată sau gestionată inadecvat, o leziune SLAP poate duce în timp la complicații: instabilitate cronică a umărului, degenerare articulară și limitarea funcției umărului. Vestea bună este că un diagnostic precoce și un tratament adecvat — fie el conservator, fie chirurgical — permit, în majoritatea cazurilor, recuperarea funcției și prevenirea acestor complicații pe termen lung. Tocmai de aceea este recomandat ca durerea persistentă de umăr să fie evaluată din timp de un medic specialist.
Întrebări frecvente despre leziunea SLAP
Se vindecă leziunea SLAP fără operație?
Ruptura propriu-zisă nu se „lipește” spontan prin tratament conservator. Cu toate acestea, mulți pacienți răspund favorabil la repaus, antiinflamatoare și kinetoterapie: durerea scade, iar funcția umărului se ameliorează semnificativ, fără a fi nevoie de intervenție chirurgicală.
Cât durează recuperarea după o leziune SLAP?
Depinde de tehnica operatorie. După tenotomie sau tenodeza bicepsului, mobilizarea poate începe precoce. După reinserția labrumului cu ancore, recuperarea este mai lentă și progresivă. Revenirea la sportul de performanță este un proces de luni de zile, individualizat pentru fiecare pacient.
Care este diferența dintre leziunea SLAP și leziunea Bankart?
Ambele sunt leziuni ale labrumului, dar în zone diferite: leziunea SLAP afectează labrumul superior, unde se inseră bicepsul, în timp ce leziunea Bankart afectează labrumul antero-inferior și este asociată tipic cu instabilitatea și luxațiile recidivante ale umărului.
Mai pot face sport după o leziune SLAP?
Da, în majoritatea cazurilor reluarea sportului este posibilă, dar gradat. După tratament, revenirea la activitățile de aruncare sau de contact se face doar după recâștigarea completă a forței și a mobilității, sub coordonarea echipei medicale, pentru a reduce riscul de recidivă.
Cum se pune diagnosticul de leziune SLAP?
Prin corelarea anamnezei cu examenul clinic (teste precum O’Brien și Speed) și cu imagistica. Metoda de elecție pentru vizualizarea labrumului este RMN-ul, în special artro-RMN-ul cu substanță de contrast. Uneori, diagnosticul se confirmă definitiv în timpul artroscopiei.
Programează o evaluare la Institutul Umărului
Dacă ai durere de umăr persistentă, slăbiciune la ridicarea brațului sau dureri nocturne, o evaluare de specialitate te ajută să afli exact tipul leziunii și opțiunile potrivite. Prima consultație include un examen clinic complet și recomandare imagistică personalizată (ecografie sau RMN).
Programări — Clinica ORTOPEDICUM:
- Telefon: +40 746 223 500
- Email: office@ortopedicum.ro
- Adresă: Strada Banul Antonache 40–44, București 011665
- Program: Luni–vineri 8:00–20:00; Sâmbătă 10:00–14:00
Intervențiile se efectuează în condiții de siguranță la Spitalul Zetta și Spitalul Metropolitan.
